tratament-sovata.jpg

Tratamentul infertilităţii feminine este terapia emblemă a staţiunii Sovata.
Succesul său este dat de calitatea sa unică atât în România, cât şi în Europa, şi de procentul crescut de cupluri care reuşesc să obţină sarcina şi inclusiv să o ducă la termen, adică succesul integral: naşterea unui copil sănătos.

O terapie cu tradiţie

Staţiunea Sovata a fost şi este renumită în ţară şi peste hotare pentru tratamentul infertilităţii feminine. Acest tip de tratament era aplicat pe scară largă, sub supraveghere medicală, încă din anii 1970, cu metodele existente în acea perioadă. În prezent, la metodele clasice, se adaugă noile metode de diagnostic a cauzelor infertilităţii, cât şi posibilitatea de a urmări efectele terapiei în mod ţintit. 

„Efectele antiinflamatorii şi hormonale ale nămolului şi apei sărate extrase din Lacul Ursu au început să fie studiate încă din anii 1930. Începând din 1945, s-au izolat substanţe cu efect hormonal din apa sărată, cu repetarea periodică a dozărilor hormonale în anii următori. Ultima determinare hormonală, efectuată în anul 2011 în Budapesta, a relevat valori înalte de estrogen şi progesteron human-like (adică asemănător ca structură cu hormonii umani feminini) în apa sărată şi în nămolul extrase din Lacul Ursu. Aceşti produşi hormonali numiţi auxine provin din crustaceul de apă sărată Artemia salină şi microfloră lacului” ne spune Suzana Pretorian, doctor balneolog în cadrul Danubius Health Spa Resort.

Nămol sapropelic şi apa sărată împotriva infertilităţii

Baza terapiei împotriva infertilităţii este reprezentată de factorii specifici de cură : apa sărată hiperconcentrată şi nămolul sapropelic peloidogen, ambele extrase din Lacul Ursu şi utilizate în baza de tratament Sovata.
Apa sărată şi nămolul au un efect pluristructural, sincron şi de fineţe asupra aparatului genital feminin: efect antiinflamator, de stimulare hormonală şi de relaxare a sistemului nervos (benefic în infertilitatea cu componenţa psihogenă)” spune Dr. Suzana Pretorian. 

Rata de succes în obţinerea sarcinilor în baza de tratament Danubius-Sovată este de 18,5%, estimat pe un lot de cca 700 paciente, examinate în perioada 2013-2014.  Aceste paciente au beneficiat numai de tratament natural cu apa sărată şi nămol extrase din Lacul Ursu, fără alte tratamente gen stimulare hormonală cu hormoni sintetici, după investigarea detaliată a cauzelor personale de infertilitate. 

Tratamentele ginecologice se desfăşoară pe durata a două săptămâni şi constau în irigaţii vaginale cu apa sărată, tampoane vaginale cu nămol, împachetări externe cu nămol, băi sărate, electroterapie cu efect antiinflamator, efectuate în condiţii de igiena riguroasă, cu instrumentar steril. Tratamentul include, pe lângă consultaţia ginecologică, şi consiliere de specialitate pentru infertilitate de cuplu. 

Cauzele infertilităţii care se tratează la Sovata

Cauzele de infertilitate feminină pentru care s-a dovedit eficient tratamentul balnear la Sovata sunt :

  • îngustarea sau obstrucţia trompelor uterine (ca urmare a bolii inflamatorii pelvine, aderenţelor, infecţiilor, etc),
  • insuficienţa ovariană – cu slabă formare a foliculilor sau endometru insuficient dezvoltat, 
  • sindromul ovarelor polichistice,
  • endometrioză,
  • alterarea ph-ului vaginal (infecţii repetate în antecedente, candidoze recurenţe),
  • stările postneosalpingostomie de dezobstrucţie tubară – în urma intervenţiei chirurgicale laparoscopice,
  • cicatricile restanţe rigide pot fi ele însele cauza de îngustare tubară – în aceste cazuri tratamentul înmoaie cicatricile şi eliberează lumenul trompelor.

În ultimul timp devin tot mai frecvente cazurile de pierdere de sarcină sub 10 săptămâni, cauzate de insuficienta dezvoltare a endometrului, situaţii în care acest tratament balnear ajută la obţinerea sarcinii prin îngroşarea optimă a endometrului.

Deoarece tot mai multe cupluri apelează din motive obiective la fertilizare în vitro (FIV), merită amintit faptul că tratamentul balnear efectuat la Sovata cu 1-3 luni anterior FIV creşte şansa implantării embrionului la fertilizare în vitro (pregăteşte uterul pentru FIV).

Alte probleme ginecologice care se tratează la Sovata

În afară infertilităţii feminine, tratamenul ginecologic Danubius-Sovata se recomandă şi în următoarele afecţiuni ginecologice: boala inflamatorie cronică pelvină – anexite, metroanexite şi salpingite repetate, sindromul premenstrual, dereglările de ciclu menstrual, stările postoperatorii în sfera genitală. Instalarea menopauzei poate fi întârziată cu câţiva ani prin acest tratament balnear. De asemenea, tratamentul este benefic atât la nivel local, cât şi pentru întregul echilibru neuro-hormonal, la doamnele aflate în perioada de postmenopauză.

Foto: 123rf.com

Preluat de la: Csid.ro