http___cdn.cnn_.com_cnnnext_dam_assets_190615084315-venice-overcrowding-1.jpg

Începând cu data de 16 ianuarie 2023, turiștii care vor dori să viziteze Veneția vor achita o taxă de intrare în oraș, scrie CCN.

Decizia a fost anunțată, vineri, 1 iulie, de consilierul pentru turism al Veneției Simone Venturini într-o conferință de presă. Prin urmare, Veneția va deveni primul oraș din lume care va necesita o taxă de intrare. 

Potrivit publicației internaționale, consilierul venețian a numit decizia o „mare revoluție” și o soluție pentru problema supraturismului cu care orașul se luptă de zeci de ani.

Costul biletului va varia de la minim trei euro până la 10 euro. Prețul nu va fi unul fix, acesta va varia în funcție de numărul de vizitatori. Cu cât vor fi mai multe cereri de intrare, cu atât costul va fi mai mare.

„Scopul nu este de a închide orașul, ci de a-i determina pe oameni să își rezerve prezența pentru a reduce vârfurile turistice. Veneția este un oraș viu și trebuie să rămână așa”, menționează Simone Venturini.

Modul de rezervare și platforma online a biletelor vor fi dezvăluite în această toamnă. 

De asemenea, există categorii de persoane care vor fi scutite de taxa de intrare, așa precum:
# localnicii;
# copiii cu vârsta sub șase ani;
# persoanele cu dizabilități; 
# proprietarii de locuințe; 
# cei care vin în oraș din motive de sănătate sau în vizită la rude;
# cei care vin să participe la un eveniment sportiv sau cultural;
# oaspeții hotelurilor de noapte care și așa vor plăti o taxă turistică prin intermediul hotelului lor.

Taxa de intrare se va aplica pentru centrul istoric al Veneției și următoarele insule:
# Lido di Venezia; 
# Pellestrina; 
# Murano; 
# Burano; 
# Torcello; 
# Sant’Erasmo; 
# Mazzorbo; 
# Mazzorbetto; 
# Vignole;
# S. Andrea; 
# La Certosa; 
# S. Servolo; 
# S. Clemente;
# Poveglia.

Pentru încălcarea acestei reguli, amenzile vor varia de la 50 de euro până la 300 de euro.

Preluat de la: diez.md