Marșul Moldova Pride 2025 va avea loc pe 15 iunie! În acest an, pentru prima dată în istoria marșului, echipa BANG BANG preia organizarea acestuia. Marșul Moldova Pride 2025 a ajuns la cea de-a 13-a ediție.
Organizatorii marșului din acest an, echipa BANG BANG, spune că pentru marșul Moldova Pride 2025 pregătesc o campanie care va scoate la lumină fricile, „dar”-urile și prejudecățile care încă ne țin pe loc.
Cu mai multe detalii despre marșul Moldova Pride va reveni pe parcurs echipa BANG BANG.
Menționăm că Festivalul comunității LGBT+ din Moldova – Moldova Pride – se va desfășura în perioada 9-15 iunie și se va încheia pe 15 iunie cu marșul Moldova Pride.
În acest articol puteți vedea cum a fost la marșul Pride 2024 și cu ce mesaje au venit participanții.
Moldova Pride este un festival dedicat comunității LGBT din Republica Moldova. Programul festivalului include evenimente informative, sociale, culturale și politice care sunt îndreptate spre sporirea vizibilității persoanelor LGBT.
În acest material găsești 11 dezmințiri importante după ce am citit peste 1 500 de comentarii homofobe. În acest articol am răspuns la cele mai răspândite întrebări despre marșul Pride.
# Primul marș al comunității LGBTQIA+ din Chișinău a avut loc în anul 2013, la care au participat aproximativ 50 de persoane. Marșul a fost întrerupt la nici jumătate de traseu din cauza contramanifestanților, scria moldova.europalibera.org.
# În anul 2015, pe 14 iulie a avut loc primul marș-protest al comunității LGBTQIA+ organizat la Bălți. Genericul marșului de protest a fost „Protecție egală pentru toți”.
# În anul 2016, marșul de susținere a comunității LGBTQIA+ de la Chișinău a avut loc pe 22 mai și a avut sloganul „Fără Frică”.
# În 2017, marșul de solidaritate cu persoanele LGBTQIA+ s-a desfășurat pe 21 mai, având genericul „Fără Frică”. Participanții au mărșăluit în tăcere, purtând tricouri albe cu mesajele campaniei.
# În anul 2018, marșul solidarității a avut loc pe 19 mai, iar participanții au venit cu un mesaj deosebit, „Fără frică de iubire”.
# În anul 2019, marșul solidarității a avut loc pe 19 mai și a decurs cu genericul „Sunt OK cu mine, nu sunt OK cu ura”.
# În anii 2020 și 2021, marșul nu a fost organizat din cauza pandemiei.
# În 2022, Marșul Solidarității a avut loc offline după doi ani de pauză.
# În anul 2023, Marșul Pride a avut loc în data de 18 iunie. Pe parcursul desfășurării festivalului, au avut loc mai multe evenimente, printre care și acordarea premiilor anuale „Strachina de Jmalț și Ligheanul de Plastic”, oferite persoanelor publice, afacerilor, funcționarilor și politicienilor care și-au exprimat dezacordul în raport cu drepturile egale ale persoanelor LGBTQIA+.
Vezi aici istoria marșului LGBTQIA+ în Moldova începând cu anul 2015 până în anul 2019.
Preluat de la: diez.md