par-barbat.jpg

Podoaba capilară este un atu ce întregeşte frumuseţea fie ea feminină, fie masculină. Aceasta ar putea fi explicaţia care face ca implantul de păr să fie cea mai frecventă intervenţie estetică la care apelează bărbaţii. De câţiva ani, şi interesul românilor este în continuă creştere pentru această procedură datorită confortului de a putea realiza intervenţia în România la un preţ accesibil. Medicul dermatolog Panaiotis Voiatzis ne explică ce presupune o astfel de intervenţie.

Căderea excesivă a părului este o problema a acestui secol. De la vârste fragede un procent îngrijorător din populaţia, preponderent masculină, este afectat de alopecie. Cercetările arată că alopecia este declanşată de cauze genetice, în cele mai multe din cazuri. Însă şi stresul, alimentaţia necorespunzătoare sau tulburările hormonale pot duce la căderea părului. Netratată la timp se ajunge la singura soluţie, implantul de par.
„Implantul de păr se realizează prin extragerea manuală a foliculilor de păr, unul câte unul, din zona donatoare folosind implanter-ul, un instrument chirurgical de unică folosinţă, cu diametrul mai mic de 1 milimetru. Apoi foliculii de păr sunt implantaţi direct în regiunea cu probleme, fiecare folicul este aşezat într-o anumită direcţie, unghi şi adâncime, cu ajutorul implanter-ului, o unealtă patentată, oferind rezultate 100% naturale şi pentru toată viaţa. Părul implantat continuă să crească pe toată durata vieţii persoanei respective“, ne-a spus medicul dermatolog  Panaiotis Voiatzis. Metoda folosită se numeşte F.U.E (Extracţia de Unităţi Foliculare) şi este cea mai avansată la nivel mondial. Faţă de metoda tradiţională Strip, aceasta presupune o recoltare şi implantare fir cu fir a unităţilor foliculare.Intervenţia se realizează sub anestezie locală şi nu este necesară internarea în clinică. Post-implant pacientul îşi poate relua activităţile zilnice şi este indicat folosirea unui şampon cât mai soft, de genul celor pentru copii. Rezultatul final este unul definitiv şi se vede după 9-12 luni de la realizarea implantului. Preţul pentru o zonă medie este de 2550 EURO/4.250 fire de păr.

Preluat de la: Csid.ro