pixel.png

Leziuni faciale şi cicatrice rezultate în urma unor accidente, arsuri, tratamente medicale şi chirurgicale precum radioterapia sau chimioterapia, smulgerea compulsivă a sprâncenelor, absenţa părului pe toate părţile corpului ca o afecţiune congenitală, proceduri de înfrumuseţare -pot fi cauzele sprâncenelor subţiri sau a lipsei sprâncenelor. Astăzi, sprâncenele se pot reface prin implant. Vine cu lămuriri dr. Felix Popescu, chirurg plastician.

CSÎD: Ce poveste au pacienţii care vin la dvs la cabinet pentru implant de sprâncene?
Dr. Felix Popescu:
Am avut în clinică multe fete care au avut probleme grave cauzate de arsuri, cazul Colectiv ne-a pus în faţa unor situaţii nemaiîntâlnite, am făcut implant de sprâncene pe grefe de piele, şi suntem printre puţinii din lume care am reuşit să le redăm simetria unei feţe normale. Astăzi suntem invitaţi la congrese medicale pe întregul mapamond să împărtăşim tehnica noastră care părea de nerealizat până acum câţiva ani. Suntem cotaţi ca cea mai bună clinică din Europa pe reconstrucţie, şi e o mare mândrie pentru noi.
Apoi sunt cazurile femeilor care au făcut acele tatuaje de sprâncene, care au afectat sprâncenele, sau care astăzi nu le mai plac. Sunt şi femei care au agresat în mod repetat zona şi acum nu mai au sprâncene, nu le mai cresc pur şi simplu. Fiecare caz e o poveste.

Implant de sprâncene – mod de desfăşurare

CSÎD: Cum se desfăşoară implantul de sprâncene?
Dr. Felix Popescu:
Transplantul de sprâncene reprezintă o formă de refacere permanentă a densităţii firelor de păr din zona sprâncenelor. Transplanturile realizate prin metoda de extragere a unităţilor foliculare (FUE) cresc în popularitate, deoarece femeile şi chiar unii bărbaţi caută modalităţi de restabilire permanentă a părului din zona sprâncenelor.
Tehnica Q-FUE este o metodă absolut sigură, cu condiţia să fie realizată de un chirurg plastician calificat şi cu experienţă. Q-FUE este o metodă minim invazivă, realizată cu ajutorul unor microtooluri, este nedureroasă şi nu lasă urme sau cicatrice.
Durata intervenţiei este de aproximativ 3-4 ore. Implantarea firelor se realizează sub anestezie locală folosind un dispozitiv special care permite poziţionarea fiecărui folicul de păr la adâncimea şi unghiul corespunzătoare, pentru a obţine un efect cât mai natural posibil.
Rezultatele sunt permanente şi vizibile imediat, noile fire de păr aparând imediat după finalizarea sesiunii de implant. Rezultatele finale apar în 4-6 luni, datorită faptului că zona este bogat vascularizată, creşterea firelor de păr noi continuând până la 12 luni de la implant.

Mai trebuie sau nu refăcute sprâncenele după implant?

CSÎD: Ce ”garanţie” are lucrarea? Mai trebuie refacută din când în când?
Dr. Felix Popescu:
Dacă pacientul nu intervine din nou asupra lor, au garanţie deplină.

<!– Atenție, șoferi. Dacă faci asta, rămâi pe loc fără mașină! Grijă mare la…–> CITESTE PE EVZ.RO: Atenție, șoferi. Dacă faci asta, rămâi pe loc…
<!– Bac 2020 Rezultate! Edu.ro, informații oficiale privind notele. Vestea zilei de la MEN–> CITESTE PE CAPITAL.RO: Bac 2020 Rezultate! Edu.ro, informații oficiale privind…

Cât costă implantul de sprâncene

CSÎD: Ce costuri are această procedură?
Dr. Felix Popescu:
Preţul se stabileşte în urma unei consultaţii, în funcţie de leziuni, de numărul de folicul implantaţi, de durata şi complexitatea intervenţiei, poate să fie între 1.000 şi 2.500 de euro. Sau poate să fie pro bono atunci când e vorba de reintegrare socială, de ştergerea unei traume de pe chip, de a redat zâmbetul unui om care a uitat să zâmbească, de solidaritate umană, de iubire de semeni, cum a fost în cazul Colectiv. 

Dr. Felix Popescu, chirurg plastician

Preluat de la: csid.ro