10Huawei-master768.jpg

În timp ce ruperea relaţiilor cu Google poate fi compensată prin modificări la partea de software, pierderea licenţelor pentru tehnologii care vizează partea de hardware este mult mai dificil de gestionat.

Spre exemplu, întreruperea relaţiilor de business cu partenerul ARM Holdings blochează activitatea Huawei ca şi producător de chipseturi pentru dispozitive mobile, compania rămânând fără licenţă pentru includerea nucleelor de procesare ARM în chip-urile proprii.

Următoarea lovitură vine de la SD Association, organizaţie cu sediul în Statele Unite responsabilă cu standardizarea formatelor de stocare externă.

Inclusă în embargoul decis de Statele Unite, SD Association a retras licenţele de folosire a formatului SD şi microSD, cea ce înseamnă că Huawei ar trebui să dezvolte acum un format alternativ pentru carduri de memorie, dacă mai doreşte să ofere această opţiune pentru produsele sale.

Măsura afectează În primul rând produsele smartphone din gama inferioară de preţuri, echipate cu cantităţi mai reduse de memorie internă. Fără posibilitatea includerii unui slot pentru card micro SD, Huawei ar trebui să includă mai multă memorie internă ca dotare standard, cea ce va creşte costul de fabricaţie şi preţul minim la care telefoanele pot ajunge în magazine.

Preluat de la: diez.md