1534675997155.jpg

Această săptămână va fi una de suflet, întrucât mulți nativi vor avea grijă de relațiile cu cei apropiați, iar alții vor merge în aventuri care le vor aduce satisfacție personală. Astfel, astrele prezic o săptămână ușoară, dar încărcată emoțional pentru fiecare.

BERBEC. O săptămână productivă şi pozitivă pentru tine, dar trebuie să încerci să rezolvi mai întâi activităţile pe care le poti face de una singură. În ceea ce priveşte locul de muncă, cei aflaţi în poziiţii de conducere pot ezita să-ţi acorde unele favoruri, pentru că se pare se simt puţin ofensaţi de performanţele tale din această săptămână. Starea sănătăţii tale va fi bună. Divergenţele din viaţa particulară trebuie rezolvate pe cale amiabilă, cu tact şi răbdare. Stai departe de certuri şi conflicte.

TAUR. Va fi o săptămână din care vei rămâne şi tu cu ceva. Ar trebui să achiziţionezi toate lucrurile de care ai nevoie în gospodărie, încă de la începutul acestei săptămâni. Evenimentele neprevăzute, din zilele următoare, ţi-ar putea consuma tot timpul liber. La mijlocul săptămânii, vei beneficia de oportunităţi. Vei studia subiecte noi şi te poţi înscrie la diverse programe, ce se vor dovedi o schimbare binevenită. În weekend, fă mai mult sport şi stai mai mult alături de familie şi de cei dragi.

GEMENI. O săptămână destul de complexă. În prima jumătate a acestei săptămâni, banii pot constitui o problemă, iar dacă eşti angajată într-o relaţie, se pot isca destule divergenţe, cu privire la veniturile pe care le folosiţi în comun. Se pare că situaţia materială din prezent te va deprima, dar în cea de-a doua jumătate a săptămânii, înconjurată de oamenii potriviţi, îţi vei recupera destul de repede buna dispoziţie. Deci, caută să fii tot timpul în compania persoanelor vesele şi optimiste. În week-end, vei reusi să rezolvi o problemă ce te-a stresat încă de la începutul săptămânii.

RAC. O săptămână satisfăcătoare. Încă de la începutul săptămânii vei încerca să-ţi impresionezi superiorii şi colegii de muncă, cu manierele şi cunoştintele tale. Oamenii vor avea încredere în tine, dacă vei şti să-i asculţi si să-i compătimeşti. Veniturile tale pot creşte, dar îţi vei cheltui banii pe tot felul de lucruri scumpe. Călătoria stabilită, pentru sfârşitul de săptămână, nu va fi atât de plăcută precum te aşteptai. Mai bine relaxează-te acasă alături de familie. Evită excesele alimentare.

LEU. O săptămână liniştită şi paşnică. În primele zile ale săptămânii, activitatea intelectuală pe care o desfăşori de obicei va fi puţin mai grea. Te vei simţi mulţumită şi satisfăcută sufleteşte, atunci când îţi vei vedea familia veselă şi fericită. Mijlocul săptămânii este favorabil pentru a-ţi impresiona superiorii. Pe cât posibil, evită călătoriile în locuri îndepărtate. În partea a doua a săptămânii, fii extrem de atentă atunci când eşti la volan. În weekend, creşterea cheltuielilor îţi va provoca o stare de îngrijorare. Va trebui să-ţi revizuieşti întreg bugetul.

FECIOARĂ. O săptămână în general uşoară. Dacă vei reuşi să impui o disciplină strică, autoritatea ta va fi stabilită, dar nu încerca să o obţii fiind răutăcioasă şi nepoliticoasă cu partenerii sau colegii tăi de muncă. Noile proiecte profesionale îţi vor solicita toată atenţia. Problemele de sănătate, pe care le poate avea o rudă apropiată, te vor obliga să o vizitezi mai des. Vei reuşi să-ţi îndeplineşti sarcinile de rutină mai uşor ca niciodată. Încearcă să-ţi sprijini mai mult partenerul şi să-l faci mai fericit.

BALANȚĂ. Vei avea o săptămână norocoasă şi benefică. Atitudinea cooperantă a superiorilor tăi te va ajuta să obţii unele câştiguri financiare destul de substanţiale. La mijlocul săptămânii, pregăteşte-te pentru câţiva oaspeţi. De asemenea, pregăteşte-te să obţii rezultate pozitive, dar investiţiile şi speculaţiile financiare trebuie evitate. Finalul perioadei ar trebui să îl dedici unei relaxări active, iar căutările tale intensificate. Meriţi şi tu ceva mai bun.

SCORPION. Vei avea o săptămână destul de grea. Încă de la începutul acesteia, vei fi extrem de solicitată. Trebuie să te asiguri că ştii exact care îţi sunt priorităţile şi să le rezolvi în ordinea stabilită. Fă tot posibilul ca cei apropiaţi şi dragi ţie să aibă încredere maximă în tine şi să se simtă iubiţi. Tensiunile care se dezvoltă într-o relaţie de prietenie sau în relaţia cu partenerul tău pot fi în mare parte datorate eşecului tău.

SĂGETĂTOR. Vei avea o săptămână plină de evenimente remarcabile. Intenţii remarcabile vor domina în sentimentele tale, dar care te vor îndemna la nechibzuinţă. La mijlocul săptămânii, vei căuta plăcerea. Nu lua nicio decizie pripită, atunci când diverşi prieteni îţi vor propune tot felul scheme financiare. Consultă-te cu cei apropiaţi şi mai în vârstă, atunci când vrei să iei o hotărâre importantă legată de veniturile tale. Activităţile profesionale nu vor fi atât de plăcute pentru gustul tău, dar totul se va rezolva in partea a doua a săptămânii.

CAPRICORN. O săptămână curajoasă şi plină de speranţă. Primele zile vor fi puţin agitate şi haotice şi te vei simţi destul de tensionată. Răbdarea este cheia rezolvării tuturor problemelor. Succesul în afaceri îl vei cunoaşte la mijlocul săptămânii şi tot atunci călătoriile vor fi deosebit de favorizate. Weekendul te va găsi plină de optimism şi veselie, viaţa sentimentală va fi satisfăcătoare, iar starea sănătăţii tale va fi excelentă.

VĂRSĂTOR. Vei avea o săptămână liniştită şi plăcută, pentru că vei reuşi încă de la începutul ei să-ţi rezolvi multe dintre problemele care te-au stresat în ultima vreme. Ar fi bine să faci mici schimbări în activităţile de rutină. Cu ajutorul superiorilor tăi sau a altor persoane influente, vei reuşi să obţii o majorare de salariu sau o promovare, iar aprecierea lor îţi va mări încrederea în tine. Respectă cu orice preţ confidenţialitatea activităţilor profesionale. Weekendul va fi odihnitor şi relaxant.

PEȘTI. Ar trebui să fie o săptămână fericită pentru tine. În primele zile vei fi extrem de preocupată de aspectele financiare care îţi vor ocupa aproape tot timpul. Ţi se poate oferi un nou loc de muncă, însă nu este chiar ceea ce-ţi doreşti tu. Poate ar fi cazul să reanalizezi oportunitatea unei afaceri personale. Dragostea pare a fi, pentru tine, prinsă în cui, acum, lucru care nu te va deranja. În weekend, pune-ţi la treabă talentele artistice, scrie eva.ro.

Preluat de la: zugo.md