ia-mania-main.jpg

Pregătiți-vă să dansați cu tot neamul la cea de-a 10-a ediție a Festivalului IA MANIA, care va avea loc pe 29 iunie la Holercani, pe malul Nistrului!

Un spectacol grandios, cu muzică live din toate colțurile țării și de peste Prut, vă așteaptă să celebrați tradițiile și folclorul autentic!

Gabriel Nebunu va avea grijă să dansați până vă vor sfârâi picioarele!

Iar după ce au cucerit scena de la Românii au Talent și inimile publicului, Hecenii vin la IA MANIA 2024 cu un spectacol plin de voie bună, gata să vă pună pe jar!

Și pentru că IA MANIA unește toate neamurile grămăjoară, Ansamblul Rodoliubie din Taraclia, Sted din Găgăuzia, Unfolk de la Ungheni, vor veni cu folclor autentic din regiunea lor!

Iar la apus de soare, veți cânta în unison pe ritmurile celor de la Snails și Prima Dragoste!

Seara se va încheia în apoteoză cu un concert extraordinar susținut de invitata specială: Mădălina Pavăl și orchestra sa. Vocea Mădălinei, acompaniată de 12 instrumentiști talentați, va crea o simfonie magică!

Luați-vă păturele și încălțăminte comodă la festival! Biletele pot fi cumpărate aici.

Atenție, în ziua festivalului biletele vor fi mai scumpe, de aceea luați-le din timp!

Preluat de la: diez.md