fake-news-colaj-stop-fals-site-uri-false.jpg
Într-o nouă măsură menită să contracareze fenomenul Fake News, serviciul Google News nu va mai prelua ştiri de pe site-urile care „reprezintă incorect sau ascund identitatea ţării de origine”, cât şi de pe site-uri care propagă informaţii „direcţionate la adresa utilizatorilor din alte ţări sub false premise”.

Altfel spus, portalurile care se prezintă drept site-uri locale de ştiri nu vor mai fi preluate în Google News şi nici în rezultatele la căutări.

Noile măsuri vin după ce doar anul trecut Google era acuzat că a permis folosirea serviciilor sale pentru propagarea de informaţii false şi dezinformări, păcălind cititorii în a crede că au de-a face cu surse legitime de informare, scrie go4it.ro.

Într-o declaraţie furnizată publicaţiei Bloomberg, un purtător de cuvânt Google a precizat că măsurile reprezintă o reacţie faţă de „un internet în continuă schimbare şi modul în care oamenii îşi obţin informaţiile din mediul online”, având drept scop o mai bună informare a acestora cu privire la originea şi nivelul de transparenţă al site-urilor vizitate.

Google precizează că noile reguli se aplică doar pentru site-uri şi publicaţii care încearcă să ascundă sau să mintă cu privire la ţara din care provin.

Preluat de la: diez.md