pixel.png

Am auzit de nenumărate ori persoane care spuneau că este o plăcere pentru ele să lucreze de acasă, lucru cu care nu rezonez sub nicio formă, iar acum că trec prin asta de o lună de zile, mi se pare o adevărată provocare sau hai să o numesc o luptă pe care simt cum încep să o pierd.

Nu sunt deloc genul de om care să se trezească dimineaţa şi cu zâmbetul pe buze şi plină de viaţă să ma aşez la biroul din dormitor şi să încep să lucrez cu drag şi spor. Nu. Nu sunt deloc productivă în această perioadă, lucru care mă îngrijorează şi mă face să strig că-mi doresc să mă întorc la birou. Ştiu că nu sunt singura care trece prin această situaţie şi că un număr mare e oameni mi se alătură în acest sens aşa că m-am gândit să mă ajut şi să îi ajut şi pe alţi ”fraţi de suferinţă” să ne găsim motivaţia pentru încă o zi de lucru din propriul cămin, dar în care să fim productivi.

Un rezumat al unei zile obişnuite din viaţa unei persoane pentru care pare un chin să lucreze de acasă ar suna cam aşa: ne trezim dimineaţa şi sperăm ca micul dejun şi cafeaua să ne schimbe starea de spirit. Ne aşezăm în faţa ecranelor şi în sinea noastră plecăm la drum cu gândul că ASTĂZI vom reuşi, că nimic nu ne va distrage atenţia. Ba chiar poate ne vom termina task-urile mult mai devreme sau chiar vom lucra în plus. Dar ce să vezi. Parcă ţi se face poftă de o gustare, parcă ai lucra mai bine din pat şi nu de la birou, parcă te-ai muta de fapt în livingroom, parcă ai pune nişte muzică, dar mai apoi te prind versurile şi începi să fredonezi şi să dansezi prin casă şi uite aşa ai pierdut mai bine de o oră fără măcar să-ţi verifici mail-urile.

<!–

Formul de quiz

–>

În primul rând trebuie să ne gândim la situaţia în sine. Trecem printr-o perioadă dificilă pentru toată lumea, mai ales că vieţile noastre s-au schimbat complet şi totul pare o rutină. Este o situaţie unică, neobişnuită şi foarte stresantă pe care niciunul dintre noi nu a mai experimentat-o până acum. Să nu uităm însă că unele persoane sunt acasă cu familia şi copiii şi sunt nevoite să se împartă între viaţă profesională şi viaţă personală dintr-o cameră în alta, ceea ce cu greu te ţine motivat să lucrezi de acasă. Acceptarea situaţie este un prim pas. Mai apoi, trebuie să creăm o un mediu care să ne permită să ne concentrăm asupra responsabilităţilor pe care le avem la locul de muncă.

Alege spaţiul în funcţie de nevoile tale

Nu toată lumea dispune de un birou separat de restul camerelor. Unii sunt nevoiţi să lucreze din dormitor, bucătărie sau chiar balcon, locuri în care au suficientă linişte şi spaţiu. Stabileşte în care parte a zilei crezi că eşti mai productiv, iar în funcţie de asta îţi poţi alege spaţiul din care să lucrezi.

Deconectează-te de treburile casnice

Eşti tentat să te opreşti doar pentru că vrei să speli nişte vase sau te-ai gândit că ar fi momentul ideal să bagi la spălat sau, de ce nu, să pregăteşti prânzul. Toate acestea te distrag de la ”locul de muncă”, aşadar îţi poţi impune că acestea nu sunt deloc o prioritate şi pot aştepta.

Pregăteşte-te ca pentru o zi de lucru

Avem tendinţa în această perioadă să petrecem foarte mult timp în pijamale sau în pat. Pentru un plus de motivaţie, odată ce te trezeşti îţi poţi imagina că ai revenit la viaţa ta normală şi să reiei obiceiurile pe care le aveai ca pentru o zi de lucru. Îţi faci tabieturile de dimineaţă, te îmbraci în haine de stradă, iei micul dejun şi îţi bei cafeaua.

Caută cât mai multă lumină

Nu-ţi începe ziua într-o cameră în care nu ai lumină naturală pentru că nu vei avea nicio şansă să fii productiv. Bineînţeles, dacă tot nu ţi se pare camera suficient de luminată poţi aprinde becurile.

Decorează biroul

Unele persoane se simt mai bine când regăsesc pe birou obiectele esenţiale care le reamintesc de locul de muncă. Trebuie să ne creăm un spaţiu cât mai comod şi productiv, eventual specific locului nostru de muncă.

Stabileşte un program

La începutul zilei fă-ţi planul în privinţa task-urilor pe care le ai şi stabileşte orele la care să iei câte o pauză. În felul acesta îţi va fi mai uşor să te concentrezi asupra orelor de lucru şi responsabilităţilor.

Preluat de la: csid.ro