1500131885519.jpg

Cactus Fest a revenit, după ce anul trecut s-a organizat pentru prima dată. În cadrul festivalului au fost expuse colecții de cactuși, s-a desfășurat un concert de muzică rock, un master-class floristic, un teatru gastronomic, ateliere de creație pentru copii. Vizitatorii au putut susține producătorii autohtoni la târgul de accesorii tematice, mâncare și băutură.

Evenimentul a avut și un scop caritabil. Astfel, o parte din banii colectați vor fi oferiți unui tânăr artist: vor fi procurate materialele necesare pentru ca acesta să poată crea. Totodată, a fost lansată și campania: „Ia o carte cu tine și îmbogățește biblioteca din sat!”, spre a dona cărți bibliotecilor din localitățile rurale.

„Un obiectiv al nostru este să susținem un artist, Alexei Luca, care pictează stațiile din țară și anume el ne-a inspirat să continuăm acest proiect al nostru – „Don’t touch me day”. Scopul nostru a fost să adunăm o comunitate mare de oameni care iubesc cactușii și sunt foarte mulți spre mirarea noastră.

Eu cred că oamenii, la noi, iubesc plantele care necesită mai puțină îngrijire și de aici s-a pornit și „Cactus Fest”: ca pasiune personală, ca hobby, dragoste față de artizanat, gastronomie, mâncare mexicană și spaniolă, teatre gastronomice, informație multă despre cactuși”, a specificat, pentru ZUGO, Nathaniel Kowalsky, organizatorul evenimentului.

Ce au spus cei prezenți la eveniment?

Cu opinia sa despre atmosfera creată, s-a împărtășit un vizitator ce admira expozițiile prezentate: „Astfel de evenimente sunt benefice pentru orășenii noștri, ei au oportunitatea de a petrece o zi de sâmbătă plăcută și frumoasă. Masa care m-a impresionat cel mai mult a fost cea care avea prezentate mici specii de cactușii”, a punctat Eugen.

La Festivalul Cactușilor l-am înâlnit și pe cel mai mic crescător de insecte din țară, un băiat isteț de numai 11 ani, Alex Pușcă, care are la activ circa 2000 de specii de insecte.

„Eu cresc insecte băț, mai am acasă gândaci cu șase puncte, Lycosa Tarantula și altele. Ideea de a crește insecte mi-a venit pentru că mi-au plăcut și am început să le prind singur”.

Alex a menționat că și mama lui are o colecție simpatică de cactuși, făcând referință la zecile de specii de cactuși așezate frumos pe masa sa.

În cadrul expoziției am admirat, pe lângă impresionante colecții de cactuși, și colecții de plante suculente, iar o meșteriță a pictat chiar și pe genți cactuși.

La eveniment, vizitatorii s-au putut delecta cu bucate vegetariene și vegane. Tocmai de aceea am întâlnit-o și pe Victoria, o tânără care a venit la Cactus Fest cu copturi delicioase.

„Îmi place să gătesc și nu a durat mult prepararea bucatelor. Le-am făcut ieri seară și azi dimineață. Am gătit copturi de casă, copturi cu fructe de sezon, copturi cu nuci, ingredientele au fost în mare parte fructe de sezon, bucatele au fost pregătite în cuptor”, a zis Victoria.

Festivalul „Don’t touch me day II – Cactus Festival” se află la cea de-a doua ediție, iar organizatorii – membrii echipei Sacks Magazine – promit că vor pune la punct o nouă ediție anul următor.

Text: Alina Buian

Preluat de la: zugo.md