polonia.jpg
O furtună puternică a devastat, vineri, mai multe zone din vestul Poloniei, provocând moartea a două persoane şi crescând bilanţul victimelor din regiune la nouă morţi, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.

Pawel Fratczak, un purtător de cuvânt al pompierilor polonezi, a precizat că zeci de mii de gospodării au rămas fără electricitate după ce mai mulţi copaci doborâţi au rupt liniile electrice.

Furtuna a omorât un bărbat în vârstă de 67 de ani care încerca să-şi asigure acoperişul casei şi o femeie de 58 de ani care a fost zdrobită de un copac. Oficialii polonezi au anunţat că 39 de persoane au fost rănite.

Premierul polonez Beata Szydlo a vizitat oraşul Zielona Gora, situat într-o zonă cea mai afectată, întâlnindu-se cu oficialii locali şi promiţând ajutor financiar pentru reparaţii.

Joi seară, furtuna denumită Xavier a provocat moartea a şapte persoane în nordul Germaniei.

Preluat de la: diez.md