pixel.png

Sarcina şi fumatul nu merg deloc mână-n mână, dar există câteva trucuri prin care se poate renunţa cu uşurinţă la acest viciu. Pentru totdeauna. În primul rând, viitoarea mămică trebuie să înceapă să-şi pună singură întrebări, iar mai apoi să ia în calcul răspunsurile primite de la specialişti.

Afectează fumatul fertilitatea?

Probabil majoritatea femeilor cunosc riscurile generale ale fumatului, de la mirosul neplăcut care rămâne în ţesăturile hainelor, până la bolile de inimă şi cancerul de plămâni. Dacă o femeie fumătoare plănuieşte să rămână însărcinată, acest obicei trebuie să înceteze, deoarece vine la pachet cu numeroase efecte negative asupra fertilităţii, inclusiv pentru bărbaţi, iar procesul poate deveni din ce în ce mai complicat.

Fumatul în timpul sarcinii: cum afectează bebeluşul

Fumatul în timpul sarcinii expune bebeluşul la numeroase chimicale, printre care se numără şi monoxidul de carbon. Aceste chimicale limitează cantitatea de oxigen pe care fătul o primeşte, dar şi nutrienţii necesari. Mai mult, fumatul în timpul sarcinii mai este asociat şi cu alte probleme precum:

<!–

Formul de quiz

–>

  • anomaliile placentei;
  • reducerea greutăţii bebeluşului;
  • naşterea prematură;
  • defecte la naştere;
  • pierderea sarcinii.

Mai mult, chiar şi după naştere bebeluşul poate suferi de:

  • moarte subită;
  • colici;
  • astm;
  • obezitate.

Anumite cercetări sugerează că fumatul în timpul sarcinii poate afecta dezvoltarea emoţională a copilului, dar şi cea comportamentală şi abilitatea de a învăţa. În plus, poate afecta chiar şi fertilitatea copilului.

Fumul de ţigară la mâna a doua: cum afectează sarcina

Inhalarea fumului ”la mâna a doua” poate afecta sănătatea bebeluşului. Femeile care nu fumează, dar care îşi expun copiii la fumul de ţigară cresc riscul pierderii sarcinii sau, la naştere, cel mic se poate confrunta cu una dintre problemele menţionate anterior.

Renunţarea la fumat poate reduce riscurile în timpul sarcinii?

Absolut. Dacă viitoarea mămică renunţă la fumat este una dintre cele mai bune alegeri pentru sănătatea celui mic. Dacă se renunţă la fumat încă din primele luni de sarcină se pot reduce riscurile la care cel mic este expus. Astfel, scade riscul naşterii premature, pierderea sarcinii şi alte complicaţii printre care se poate numără şi moartea subită.

Vitamina C: importantă pentru fumătoare

Un studiu din anul 2014 arată că suplimentele de vitamina C administrate în timpul sarcinii femeilor fumătoare ar putea reduce câteva dintre efectele negative pe care fumatul le are asupra sănătăţii bebeluşului, printre care se numără şi funcţia pulmonară. Efectele pozitive însă sunt destul de mici.

Cum să renunţi la fumat în timpul sarcinii

Nu este nevoie de administrarea medicamentelor ca viitoarea mămică să facă acest pas important pentru sănătatea ei şi a copilului său. În schimb, dacă procesul este destul de dificil poate apela la sfaturile unui specialist. În plus, se pot lua în calcul următoarele aspecte:

  • Odată ce renunţă la fumat, scapă şi de mirosul neplăcut de pe haine, din păr sau casă
  • Pentru a evita ”întoarcerea la ţigară” trebuie să evite situaţiile care o împing către acest obicei
  • Trebuie să petreacă timp alături de persoane nefumătoare, dar mai ales să meargă în locuri în care fumatul este nepermis
  • Pofta de ţigară poate fi înlocuită cu o gustare
  • Activitatea fizică poate ameliora simptomele, dar mai ales dorinţa de a fuma
  • Foarte importantă este setarea obiectivelor.

Preluat de la: csid.ro