30431424.jpg
Cinematografele şi cazinourile din Franţa se vor redeschide luni, iar stadioanele îşi vor putea primi din nou publicul începând din 11 iulie, în limita a 5 000 de spectatori, a anunţat guvernul în noaptea de vineri spre sâmbătă, transmite AFP, citat de AGERPRES.

„Ameliorarea situaţiei sanitare” referitoare la epidemia de COVID-19 permite „să fie ridicate anumite restricţii, cu condiţia ca fiecare să menţină vigilenţa”, a precizat guvernul într-un comunicat.

Campionatul de fotbal al Franţei din sezonul 2019-2020 a fost oprit definitiv pe 8 martie din cauza epidemiei. Liga de fotbal profesionist speră ca sezonul viitor să înceapă la 23 august.

Franţa a înregistrat 14 decese suplimentare legate de COVID-19 în spitale în precedentele 24 de ore, ceea ce ridică la 29 617 numărul total al deceselor de la începutul epidemiei, conform unui bilanţ oficial publicat vineri.

Numărul maxim de 5 000 de spectatori pe stadioane şi hipodromuri ar putea fi revizuit dacă situaţia sanitară se va îmbunătăţi începând de la jumătatea lui august, a precizat guvernul.

Redeschiderea discotecilor, târgurilor şi saloanelor, precum şi unda verde pentru croazierele internaţionale ar putea fi decise „începând din septembrie” dacă epidemia va continua să se restrângă, a adăugat executivul francez.

Preluat de la: diez.md