shutterstock_1106081120-digi.jpg
Francezul Bernard Arnault, proprietarul Louis Vuitton, a devenit cel mai bogat om din lume. Averea sa, estimată acum la 198 de miliarde de dolari, a depășit-o pe cea a lui Jeff Bezos, în contextul unei scăderi a acțiunilor Amazon.

Topul zilnic al miliardarilor, realizat de Forbes, este influențat în principal de evoluția acțiunilor la bursă a companiilor deținute de cei mai bogați oameni ai lumii, iar urcarea lui Arnault este rezultatul unei conjuncturi în care acțiunile holdingului său au urcat cu 30 % în ultima perioadă, în timp ce acțiunile Amazon au pierdut 7 % săptămâna trecută (după anunțarea rezultatelor) ceea ce a redus averea lui Jeff Bezos cu 14 miliarde de dolari într-o singură zi.

Louis Vuitton, al cărui președinte este Bernanrd Arnault (72 de ani) are acum o valoare de piață de 416 miliarde de dolari, dar franceul deține doar 44 % din acțiuni. Pe lângă Louis Vuitton, compania are în portofoliu mărci precum Christian Dior, Bulgari, Tag Heuer, Sephora și Hennessy, ale căror vânzări s-au relansat puternic după redeschiderea mall-urilor din întreaga lume. Compania a realizat venituri record în al doilea trimestru din 2021 (17,4 miliarde de dolari), depășind cu aproape 15 % nivelurile anterioare pandemiei.

Pe locul al treilea, în topul celor mai bogați oameni ai lumii, se află Elon Musk (160 de miliarde de dolari), urmat de Bill Gates (132 mld.) și Mark Zuckerberg (130 mld.)

<!–

–> <!–

–>

Preluat de la: diez.md