14dece12-00f8-4869-86b1-035fd7f751f7_16x9_788x442.jpg
Rapper-ul american, Snoop Dogg, şi-a inaugurat steaua pe Hollywood Boulevard cu un discurs în care şi-a adus singur un omagiu liric. Rapper-ul de 47 de ani şi-a trimis singur flori înainte de a-şi dezvălui steaua trandafirie.

„Vreau să-mi mulţumesc pentru că am încheiat această muncă grea. Vreau să-mi spun mulţumesc pentru că nu mi-am luat zile de odihnă. Să-mi mulţumesc pentru că nu am renunţat. Să-mi mulţumesc pentru că am fost întotdeauna generos şi am încercat să dau mai mult decât am primit. Să-mi mulţumesc pentru că am făcut mai mult bine decât rău. Vreau să-mi mulţumesc pentru că sunt eu însumi, tot timpul”, a declarat starul hip hop-ului de pe coasta de Vest, scrie agerpres.ro.

Snoop Dogg, pe numele său real Calvin Broadus, şi-a început cariera în 1992, cu participarea sa la primul album al lui Dr. Dre, „The Chronic”. De atunci, el a vândut peste 35 de milioane de albume în întreaga lume.

DsZxxmiU4AEdlNN

Primul dintre ele, „Doggystyle”, lansat pe 23 noiembrie 1993, a debutat pe primul loc în prestigiosul clasament Billboard 200. În noiembrie 2015, albumul s-a vândut în peste 11 milioane de exemplare în întreaga lume.

Celebrul producător Quincy Jones şi rapperul şi producătorul Dr. Dre au fost prezenţi la ceremonie.

Preluat de la: diez.md