DbfKT1nWkAE5qfb.jpg
Cel puţin zece persoane au murit, iar alte 15 au fost rănite, luni după-amiază, după ce un vehicul a lovit un grup de pietoni, în centrul oraşului canadian Toronto, a precizat Poliţia locală. Autorul accidentului a fost arestat, anunţă autorităţile.

În cadrul unei conferinţe de presă, Mark Saunders, şeful Poliţiei din Toronto, a precizat că bilanţul incidentului a ajuns la zece morţi, după ce o victimă a murit la spital. Alte 15 persoane sunt spitalizate.

Saunders a declarat că numele celui care a provocat incident. Alek Minassian, un tânăr de 25 de ani, fără antecedente penale.  Este un programator de profesie, care, cel mai probabil, suferă de probleme psihice. Aşadar, nu ar fi vorba de un act de terorism.

Alerta s-a dat în jurul orei locale 13:30, într-o suburbie din nordul oraşului canadian Toronto. Un vehicul închiriat a virat într-o intersecţie aglomerată şi a intrat pe trotuar, secerându-i pe toţi care i-au stat în cale. Trotuarul era plin, întrucât cei care lucrează în zonă ieşiseră să ia prânzul, anunță protv.ro.

„A urcat pe trotuar şi a început să lovească oamenii. I-a lovit pe toţi, a lovit şi staţia de autobuz, geamurile s-au spart. Am văzut o femeie în staţie şi am oprit şi m-am dus la ea. Doamne, nu am mai văzut niciodată aşa ceva. Doar la război vezi aşa ceva.”

Martorii au povestit că şoferul părea că încearcă să lovească cât mai mulţi oameni.

„Avea viteză şi nu părea să fi pierdut controlul asupra volanului. Nu merge haotic, ci drept. Apoi a reuşit să ia curba perfect.”

Poliţiştii au găsit trupuri împrăştiate pe trotuar pe o distanţă de aproape doi kilometri. Pentru unii dintre cei loviţi, ajutorul medicilor a venit prea târziu.

Şoferul a oprit maşina pe trotuar câteva zeci de metri mai în faţă. Acolo a şi fost arestat de poliţişti, după ce, potrivit martorilor, i-ar fi ameninţat pe agenţi cu un pistol. În cele din urmă, ar fi lăsat arma jos şi s-ar fi predat.

Preluat de la: diez.md