nasa-vrea-sa-protejeze-viata-extraterestra-de-ce-va-distruge-sonda-spatiala-cassini_3.jpg
Acesta este sfârșitul celei mai de succes misiuni NASA de până acum, pentru că sonda Cassini ne-a furnizat informații extrem de importante despre Saturn și sateliții Titan și Enceladus. Tot ea ne-a demonstrat că avem motive intemeiate să credem că poate exista viață dincolo de planeta noastră.

Lansată în anul 1997, Cassini a ajuns pe orbita lui Saturn în anul 2004. Costurile totale ale acestei misiuni se ridică la 3.2 miliarde de dolari, scrie Science Alert.

În anul 2005, Cassini a descoperit ceva la care nimeni nu se aștepta: pe Enceladus există un ocean de apă sărată, sub scoarța înghețată. Iar aici ar putea exista viața extraterestră. La fel și pe Titan, un alt satelit al lui Saturn.

Experții NASA au decis că trebuie să protejeze aceste forme de viață, dacă ele există, și nu pot risca să le contamineze cu microbii de pe Pământ, care ar putea să fi ajuns pe sonda Cassini.

În cei 20 de ani de misiune, Cassini a realizat fotografii impresionante cu Jupiter și sateliții Titan și Enceladus. NASA a publicat câteva dintre acestea. Le poți vedea mai jos.

nasa-vrea-sa-protejeze-viata-extraterestra-de-ce-va-distruge-sonda-spatiala-cassini_1

nasa-vrea-sa-protejeze-viata-extraterestra-de-ce-va-distruge-sonda-spatiala-cassini_2

sunete-ciudate-inregistrate-in-apropiere-de-saturn-expertii-nasa-nu-se-asteptau-sa-auda-asa-ceva_size1

Probabil cea mai impresionantă este cea în care apare Pământul, văzut ca un mic punct albastru, luminos, aflat la o distanță de 1,4 miliarde de kilometri de Saturn.

nasa-vrea-sa-protejeze-viata-extraterestra-de-ce-va-distruge-sonda-spatiala-cassini

De asemenea, pe 26 aprilie, NASA a publicat și o înregistrare audio realizată de sonda Cassini in vidul cosmic dintre Saturn si inelele sale. Iată ce au descoperit ei.

Tot atunci, sonda a transmis și primele imagini mai detaliate cu Saturn.

Cassini, o sondă spațială de 6,7 metri lungime. Pe 15 septembrie, în jurul orei 13.30,  Cassini Huygens și-a încheiat misiunea de 20 de ani și s-a prăbusit, așa cum a fost programată, pe Saturn. A ars imediat, în contact cu atmosfera planetei transformându-se  în scrum.

Preluat de la: diez.md