1493805535260.jpg

În primăvara anului trecut a aflat că are probleme de sănătate și a decis să plece în Marea Britanie pentru a-și scuti părinții de probleme. A luat împrumut de la un prieten și pe 15 septembrie era deja în Anglia. Așa moldoveanul Iurie Sula a ajuns să-și facă studiile peste hotare, dar și să lucreze din greu pentru a-și putea permite tratamentele medicale necesare.

În octombrie a rămas fără un loc de trai și, dat fiind faptul că pasiunea pentru vioară pe care a cultivat-o în anii de liceu la „Ciprian Porumbescu” din capitală persista, a început să cânte în stradă.

„În momentul când cântam pe stradă, un milionar s-a apropiat de mine și mi-a propus un job pentru care nu o să fiu achitat, dar, în schimb, el o să îmi divulge secretele companiei sale. Am lucrat la el două săptămâni și deja în noiembrie mi-am cumpărat primul apartament, iar spre sfârșitul lunii aveam trei care îmi aduceau un profit decent”, a povestit Iurie, pentru ZUGO.

Stabilitatea financiară i-a permis să se reîntoarcă la muzică, dar și să participe la o serie de concursuri. Așa a ajuns să participe la un Concurs Național Britanic alături de tineri din Germania, China, Turcia, Thailanda și Marea Britanie.

„După un rând de etape, am luat premiul I. Ulterior, după un duel cu o domnișoară din China m-am ales cu titlu de cel mai bun viorist din nordul Angliei”, spune Iurie.

Și pentru că tânărul este un exemplu perfect al perseverenței, de curând s-a implicat și în acțiuni de caritate. Mai exact, după ce a făcut cunoștință cu moldoveanca Victoria Dunford și proiectul MAD-Aid prin care a deschis în Moldova o casă de copii cu standarte europene.

„Am fost cointeresat în stilul ei de viață, de faptul că o făcea fără un profit material, ci doar spiritual. Așa că m-am alăturat cauzei, am pornit două proiecte (TIMM și I AM ROY) de motivare a tinerilor, profitul cărora pleacă spre MAD-Aid. Evident că ajutăm și financiar direct când avem posibilitatea”, zice moldoveanul.

Cât despre starea de sănătate a lui Iurie, aflăm că deja la începutul lunii aprilie trecuse un tratament în Germania de unde s-a întors sănătos și pregătit de următorii pași în viață.

„La moment am o companie de proprietăți, scriu melodii care prefer să nu le public, dar unele poezii sunt pe pagina de Instagram. Și mă gândesc ca în scurt timp să vin acasă – îmi e dor”, conchide Iurie Sula, moldoveanul care prin muncă și dorință a reușit.

CITEȘTE ȘI: foto, video | Visul unui fotograf moldovean, devenit realitate. Și-a construit o carieră în Londra

Preluat de la: Zugo.md