evropejskaja-norka-postavshhik-damskih-shub-animal-reader.-ru-003.jpg
Echipa #diez continuă să vă îmbogățească spectrul cultural-turistic. De această dată, vă povestim despre trei destinații unde puteți pleca singur/ă ori împreună cu apropiații. Așadar, în lista de mai jos avem așa locuri frumoase și (probabil) puțin cunoscute de către voi, cum ar fi: Muzeul Tehnicii de Calcul din Chișinău, Complexul turistic Chateau Cojușna, dar și Rezervația științifică Prutul de Jos.

#Muzeul Tehnicii de Calcul, Chișinău

moldovenii.md

Foarte puțini oameni nici nu bănuiesc că la Chișinău există un muzeu al tehnicii de calcul în incinta Institutului de Matematică și Informatică, situat pe str. Academiei 5. Este mic, dar se poate lăuda cu o colecție vorbitoare și originală (peste 200 de exemplare) de cele mai diverse exponate tehnice: de la aritmometre mecanice până la tehnologii Apple. Exponatele sunt restaurate de către custodele muzeului, multe dintre ele sunt în stare bună, se încarcă cu succes.

1

Fanii filmului „Terminator 2″ vor fi fericiți să vadă în colecție calculatorul compact Atari Portfolio, acesta era utilizat de John Connor în scena cu bancomatul. Există în muzeu și console de joc, inclusiv o asemenea consolă clasică precum Atari 2600, Nintendo Gameboy (în diverse variații) și Nintendo Game & Watch (în baza acestei serii în URSS au făcut o linie de jocuri electronice portabile de buzunar Electronica – „Nu pogodi!”, „Bucătarul vesel” etc.).

moldovenii.md

moldovenii.md

Colecția nu se limitează exclusiv la tehnologiile de calcul. Există la muzeu și tehnică audio și video de epocă, inclusiv, casetofoane cu bobină, care arată incredibil de elegant, în timp ce reproduc muzica.

Un stand aparte este dedicat diverselor dispozitive de stocare a informației de cele mai diferite capacități și dimensiuni. Vorbind ironic, principiul este simplu cu cât discul este mai mare ca dimensiuni, cu atât mai puține date conține. În procesul evoluției tehnice acestea deveneau tot mai mici, putând păstra tot mai multe informații. Este interesantă, de asemenea, colecția de telefoane mobile vechi.  Așa cum erau ele voluminoase și incomode (numite „cărămidă” ) până la telefoane apărute nu demult.

2

3

4

5

Excursiile pot fi efectuate în coordonare cu curatorul muzeului. Vizitele sunt posibile și în zilele de weekend. Pentru înregistrare sunați la numărul de telefon 068 63 63 05.

AICI puteți face o vizită virtuală în Muzeul Tehnicii de Calcul.

#Chateau Cojușna, satul Cojușna, Strășeni

Chateau Cojușna este situat în inima Moldovei la numai 15 km de Chișinău. Vinăria produce vinuri și coniacuri. Aceasta dispune de beciuri frumoase, în care se păstrează colecții de cele mai renumite vinuri produse de vinărie. Soiurile de struguri disponibile sunt Sauvignon blanc, Muscat, Pinot Noir, Merlot și Cabernet Sauvignon.

Vinăria oferă excursii cu ghid și degustări de vinuri. Degustările de vinuri au loc într-o sală în stilul Evului Mediu, creându-le vizitatorilor impresia de călătorie în timp. Taxa de intrare pornește de la aproximativ 10 euro și se ridică în funcție de pachetul de excursie ales și numărul de persoane în grup.

6

http://wine.md

moldovaholiday.travel

moldovaholiday.travel

În calitate de opțiune suplimentară la excursie cu ghid și degustare, aveți posibilitatea să serviți prânzul. Vizitele neanunțate nu sunt posibile, fiind necesară programarea în prealabil. Vinăria este disponibilă pentru conferințe, seminare, ateliere de lucru și ședințe foto.

Pe teritoriul complexului turistic este situat un magazin specializat, unde aveți posibilitatea sa procurați vinuri, suvenire şi  alte produse însoțitoare la preț de producător. Prețurile sunt valabile în zilele de lucru de la 10:00 până la 18:00 (în afară de sâmbăta și duminica), fără modificări în meniu.

În pachet este inclus preţul pentru o persoană în lei.

Excursia cuprinde vizitarea complexului turistic  „Chateau Cojușna”.

#Partea istorică – vizitarea beciurilor unde are loc maturizarea vinului în butoaie, maturarea vinului în sticle; vizitarea sălilor de producere și de păstrare a divinurilor, vizitarea colecţiei de vinuri din „Galeria Migdal”

#Turul complexului turistic: sălile de degustare, magazinul specializat plus o plimbare pe turnul  „Chateau Cojușna  de unde  se deschide panorama localității Cojușna.

#Degustarea are loc în una din cele 4 săli de degustare a complexului turistic „Chateau Cojușna” și include vinuri de calitate superioară și vinuri de colecție, în funcție de pachetul ales.

#Suvenirul conţine:

1 st./0.75L. (vin alb de calitate select sau vin roșu de calitate select)

Buclet prezentaţional al vinăriei.

AICI puteți vedea toate prețurile.

facebook.com/chateau.cojusna

travellife.ro

travelwithasmile.net

Pentru informații suplimentare sunați la numerele de telefoane Tel: (+ 373 22) 221 630/221 632 GSM: (+ 373) (0)68 969 981 sau scrieți pe Email: [email protected] La fel puteți vizita site-ul vinăriei www.migdal.md și pagina de Facebook. Iată adresa Str. Mecanizatorilor. 1, satul Cojușna, r-l Strășeni.

#Rezervația științifică Prutul de Jos

travelblog.md

Cei care sunt interesați de natură, păsări, nuferi, oameni, tradiții, povești de viață, gastronomie și destinații inedite, pot merge într-o călătorie prin localitățile Republicii Moldova aflate în Lunca Prutului de Jos. În zona de sud a Republicii Moldova, acolo unde râul Prut se revarsă în Dunăre, se întinde Rezervația „Prutul de Jos” – de la Văleni până la Giurgiulești, raionul Cahul. În această regiune sunt două mari lacuri naturale din Moldova – Beleu și Manta, situate la aproximativ 20 kilometri unul față de altul, iar cel dintâi face parte din rezervația științifică.

7

Rezervația științifică Prutul de Jos a fost creată în scopul ocrotirii florei și faunei din lacul Beleu și a luncilor inundabile din împrejurimile lui. Suprafața rezervației este de 1691 hectare, circa 1/3 din suprafața rezervației este ocupată de apele lacului Beleu, restul teritoriului este prezentat prin vegetația palustră și de lunca inundabilă.

în cea mai mare parte a teritoriului rezervației, este reprezentată de desișurile de trestii și stuf, sălcișuri, precum și de un covor bogat de plante de apă, de luncă inundabilă (papurapipiriganufărulcrinul de apărăculețullintița).

În total, aici cresc 193 specii de plante, dintre care sunt incluse în Cartea Roșie a Moldovei:

Nufărul alb 

Salvinia

Cornaciul plutitor

Pe teritoriul rezervației se întâlnesc și specii rare de mamifere:

Vidra 

Hermelina

Nurca europeană

Fauna complexului acvatic este reprezentată de peste 30 de specii de pești: crapul, carasul, plătica, văduvița, avatul, babușca, somonul, șalăul, cosașul.

#„Acolo unde înotau delfinii, acum pasc vacile”. Locuri turistice puțin cunoscute în Moldova, pe care neapărat trebuie să le vizitați

#Conacul Manuc Bey, Hederlez, Arcul Geodezic Struve. #diez vă recomandă să redescoperiți Moldova istorică 

#„Elveția basarabeană și renumitele conace de mare importanță din Moldova”. Redescoperim meleagurile natale 

#Să redescoperim Moldova. #diez vă încurajează să vizitați trei muzee tradiționale moldovenești, care vă vor aduce aminte de bunica

#„Turnul vântului”, „Muzeul Fermierului” și „Pivnițele Brănești”. Încă trei locuri neobișnuite care merită explorate

Preluat de la: diez.md