1525948335526.jpg

Pavel Slănină este tânărul care s-a născut în Moldova, a crescut în Spania, iar după absolvirea școlii a mers la Hollywood, pentru că avea de împlinit un vis, cel de a face cea mai mare școală de actorie.

Moldoveanul a plecat împreună cu familia în Spania la vârsta de doar patru ani. Acesta a crescut și absolvit școala acolo, iar după, acesta a mers la Hollywood, acolo unde a făcut școala de film și a început să se filmeze în diverse producții video și seriale. 

Una din realizările filmografice, unde Pavel Slănină a jucat, a fost premiată la un festival de profil din SUA și asta datorită rolului lui, scrie ea.md.

„De când eram mic aveam o camera de filmat, care tot timpul era cu mine. Deci îmi plăcea chiar să filmez, dar și să fiu filmat cu camera în timp ce poate, pur și simplu, mă jucam. Făceam cu pasiune diferite roluri, intram în pielea personajelor foarte ușor și probabil anume acest aspect i-a și făcut pe ai mei să mă susțină în dorința mea de a merge mai departe cu actoria, de a face profesie din asta”, spune moldoveanul.

Tânărul a făcut 2 ani de filmografie și, imediat după asta, a fost la multe castinguri, pentru toate rolurile posibile. A jucat în scurtmetraje și roluri secundare, ca să ajungă să poată lua un rol principal.

Visul cel mai mare al lui Pavel este cel de-a juca într-un film produs de Quentin Tarantino.

Tânărul mai spune că nu își aduce aminte foarte multe despre Moldova, dar ceea ce ține minte este bunica lui, mâncarea tradițională, muzica și dansurile țării.

„Acum viitorul meu este în filmele care se produc la minut, la secundă – deci în „cetatea filmului” – așa cum este numit Hollywood-ul. Cariera mea poate crește la cote maxime numai aici. Nu neg și mi-ar plăcea să revin în țara mea de baștină pentru a-mi revedea rudele și a savura din toate frumusețile și bunătățile ei. Profesional mă văd realizat în SUA și mă bucur de această oportunitate pe care mi-a oferit-o viața, soarta, pe care eu o construiesc, muncind”, concluzionează Pavel.

 

Preluat de la: zugo.md