beatriz-flamini.jpeg

O alpinistă din Spania a ieșit vineri dintr-o peșteră aflată la 70 de metri sub pământ, unde a petrecut 500 de zile izolată de lumea exterioară, filmându-și experiența. Despre aceasta au scris mai multe agenții și portaluri de știri din lume, inclusiv Reuters.

Beatriz Flamini din Madrid, în vârstă de 50 de ani, a părăsit peștera din sudul Spaniei vineri, 14 aprilie, la scurt timp după ora 9.0, imediat după ce a fost anunțată de susținători că a reușit să atingă scopul pe care și l-a propus pe 21 noiembrie 2021.

În scurte comentarii pentru reporteri, Flamini a descris experiența de a fi izolată de lume ca fiind „excelentă, incomparabilă”. Apoi a cerut să fie lăsată să plece, deoarece avea nevoie de un duș, pe care nu-l mai făcuse de mai bine de 16 luni.


Sursă: Reuters

La o conferință de presă susținută mai târziu, Flamini a declarat că simte că încă trăiește în ziua în care s-a izolat în 2021 și că nu are nicio idee despre ce s-a întâmplat în lume de atunci, inclusiv despre războiul Rusiei în Ucraina.

De asemenea, ea a menționat că a încetat să mai numere zilele după ce a petrecut aproximativ două luni în peșteră și că nu a vrut niciodată să renunțe, nici măcar în timpul unei invazii de muște, pe care a numit-o drept sursa celor mai negative amintiri ale sale.


Sursă: Reuters

Femeia a mai spus că și-a folosit timpul petrecut departe de omenire pentru „a citi, a desena, a împleti, a fi, a se bucura” și că nici nu își dorea să părăsească peștera.

„De fapt, eu nu voiam să ies”, a punctat ea.


Sursă: Reuters

La final, aceasta a cerut scuze pentru că „s-a împiedicat” în răspunsurile la întrebări, motivând că după an și jumătate petrecut în liniște, fără a vorbi, e destul de dificil să comunici.

Apoi, observând că cei prezenți la conferința de presă purtau măști de protecție, aparent pentru a o proteja de infecție, Flamini a glumit spunând că au făcut-o să se simtă ca și cum ar fi fost încă în vârful pandemiei COVID-19.


Sursă: Reuters

Acțiunea lui Flamini a făcut parte dintr-un proiect numit „Timecave”, care a fost conceput pentru a studia impactul izolării sociale și al dezorientării extreme temporare asupra percepției timpului de către oameni.

Echipa de sprijin a doamnei Flamini a declarat că aceasta a doborât un record mondial pentru cel mai lung timp petrecut într-o peșteră, însă Cartea Recordurilor Guinness nu a confirmat existența unui record pentru ședere voluntară îndelungată într-o peșteră.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Beatriz Flamini. Oficial (@beatriz_flamini)

Anterior, Cartea Recordurilor a acordat titlul de „cel mai lung timp de supraviețuire în subteran” celor 33 de mineri chilieni și bolivieni care au petrecut 69 de zile la 688 de metri sub pământ după ce o mină de cupru și aur s-a prăbușit în Chile în 2010.

Preluat de la: diez.md