josh.png
Josh Fetcher este un tânăr care își dorea foarte mult să lucreze la Facebook. După ce le-a trimis portofoliul pentru angajare, nu a primit nici un răspuns, dar acest lucru nu l-a demotivat. Josh a găsit o soluție alternativă pentru a atrage atenția, iar pentru aceasta a folosit instrumentele aceleiași rețele de socializare. 

„Voiam să lucrez pentru Facebook de ceva timp. Am lucrat pentru o companie ce dezvolta un soft de marketing pe Facebook, am scris chiar și o carte de 250 de pagini despre Facebook, am ajutat la crearea primului grup cu abonare contra plată și am dezvoltat primul curs digital pe Facebook. De ce companiei nu i-ar plăcea de mine?”, se întreba Josh.

Atunci, Josh a început să se gândească la diverse soluții. Inspirat dintr-o idee similară, Josh s-a gândit să-și lanseze propria campanie de promovare pe Facebook și s-o targeteze pentru toți angajații Facebook care locuiesc în Menlo Park, acolo unde se află și sediul companiei, excluzând astfel cât mai multe posibilități de a ajunge la oameni care doar susțin că lucrează la Facebook, dar care nu o fac în realitate.

Cam așa a arătat procesul:

main-qimg-a205eb0579a3647e766119087d8104e1

Următorul pas pe care trebuia să-l facă, era să creeze o campanie creativă de promovare. Pentru asta, Josh a atașat la întregul lui portofoliu și o fotografie alături de alți angajați Facebook, pe care o făcuse cu un an în urmă. Așa arăta produsul final:

main-qimg-3cf6ab8d7222f699f90429a9e41fa1b2

Accesând linkul, angajații ajungeau pe o pagină de Facebook, unde tânărul a încărcat un video în care explică de ce își dorește atât de mult să lucreze pentru companie.

Tot acolo, el a adăugat un link de unde îi putea fi descărcat CV-ul, o prezentare despre participările lui la evenimente de marketing, o aplicație de mesagerie pentru a-l contacta. În mai puțin de o oră, portofoliul lui era distribuit și comentat de către angajații Facebook, iar în mai puțin de două ore, un angajat de la resurse umane l-a contactat pentru a stabili un interviu imediat.

main-qimg-a04f120d1a7a12aab0aad00e7f13655c

Povestea, spusă chiar de Josh, o puteți citi aici.

Preluat de la: Diez.md