tvc.jpg
Pe 29 noiembrie, două echipe de studenți de la ASEM și-au dat întâlnire la tradiționalul TVC, care se organizează în fiecare an. Tematica pentru această ediție a fost leul moldovenesc la 25 de ani. Pe lângă umor, concursul a avut drept scop aprofundarea cunoștințelor teoretice și practice ale viitorilor specialiști în domeniul financiar-bancar.

Și pentru că fiecare echipă a avut un sponsor, echipa Power Bank a fost susținută de către Fincombank. Alegerea sponsorului a avut o conotație specială, întrucât în acest an Fincombank a împlinit 25 de ani de activitate, exact ca și leul moldovenesc.

tvc1

Studenții au trebuit să se pregătească pentru 5 probe, iar repetițiile au durat aproape o lună.

Pentru ca să se simtă cât mai încrezători pe scenă, studenții au fost ajutați de către un regizor și un specialist în actorie. Ambii sunt scenariști și actori ai proiectului umoristic Underground Comedy.

tvc2

Concursul le-a adus tinerilor nu doar cunoștințe și prietenii noi, dar și abilitatea de a face față oricăror provocări.

Reprezentanții Fincombank au fost tot timpul alături de studenți. Aceștia și-au îndrumat viitorii colegi cu sfaturi, dar și susținerea necesară.

Preluat de la: diez.md