img-20190114-wa0012.jpg
Un tânăr în etate din România a sculptat în zăpadă bustul lui Mihai Eminescu, astfel acesta a marcat 160 de ani de la nașterea marelui poet. Bărbatul spune că face sculpturi în gheaţă pentru a-i învăţa istorie pe copiii din cartier.

Petru Darie realizează în fiecare iarnă cel puţin o statuie din zăpadă şi gheaţă. Sculptorul de 77 de ani spune că prima „operă” în zăpadă a realizat-o în urmă cu aproape 40 de ani şi că a reuşit să aloce mai mult timp pasiunii sale după ce a devenit pensionar, scrie mediafax.ro.

img-20190114-wa0012

„Bustul lui Eminescu l-am făcut prima dată acum 45 de ani, undeva în valea oraşului, avea fetiţa trei ani, se juca în curte cu zăpada, cu copii de vârsta ei. Pe lângă ei m-am apucat să fac un om de zăpada. Până la urmă <hai să-l fac pe Eminescu>. Când am ieşit la pensie, aveam mult timp liber şi m-am gândit să mă apuc din nou de sculptat în zăpada. Îmi place, mă simt liber atunci când modelez zăpada. Trebuie să recunosc că atunci când creez sunt inspirat şi de versurile marelui poet. Preferatele mele sunt poeziile <Pe lângă plopii fără soţ> sau <Luceafărul>”, a explicat sculptorul amator, Petru Darie.

bust-eminescu-zapada-2-938x535

Bărbatul spune că face sculpturi în gheaţă pentru a-i învăţa istorie pe copiii din cartier.

Pentru că temperaturile variază de la o zi la alta, sculptorul gălăţean este nevoit să retuşeze în permanenţă creaţiile sale. El este ajutat şi de vecini care se mândresc cu sculpturile din faţa blocului.

De-a lungul anilor, gălăţeanul a realizat numeroase sculpturi în zăpadă şi gheaţă. Printre cele mai reuşite au fost busturile lui Mihai Eminescu şi ale domnitorului Al.I.Cuza, dar şi o replică a sculpturii lui Constantin Brâncuşi, Cuminţenia Pământului.

Preluat de la: diez.md