IMG_7296.jpg
Compania Fly One și-a mărit flota cu o nouă aeronavă din familia Airbus – Airbus A319 care a aterizat sâmbătă cu succes pe Aeroportul Internațional Chișinău.

Noul avion vine să suplinească flota companiei și este prima aeronavă de tip Airbus A319 în proprietatea Fly One. Avionul are numărul de înregistrare ER-00002 și poartă numele – Chișinău!

Capacitatea aeronavei este de 144 de locuri și este considerată printre cele mai performante din clasa sa, în special pe distanțe medii. Viteză de croazieră este de 890 km/h iar înălțimea maximă a zborului poate fi de 11 900 metri.

Potrivit reprezentanților Fly One, achiziționarea noii aeronave face parte din strategia de dezvoltare a companiei și încheie programul de formare a flotei stabilit pentru anul 2017. A doua aeronavă aflată în proprietate, va permite deschiderea noilor rute, va asigura confortul şi siguranţa sporită a pasagerilor dar și un indice înalt al punctualității care în luna septembrie a fost de 87,6% (conform rapoartelor OAG ).

Cu noua achiziție, compania Fly One se poate mîndri cu cea mai tănără flotă de aeronave din toate companiile aeriene  existente în Republica Moldova.

Directorul general al companiei, Mircea Maleca, a declarat că pentru sezonul de iarnă, punctualitatea Fly One va depăsi 90%, iar regularitate va fi de 100%!

De menționat că Fly One deține cei mai buni indicatori la capitolul punctualitate dintre toate companiile aeriene locale și a primit certificatul Asociației Internaționale de Transport Aerian (IATA). La moment, Fly One deține o cotă parte de 19% din numărul total al pasagerilor deserviți de Aeroportul Internațional Chișinău iar pentru anul 2018, Fly One își propune să majoreze această cotă pînă la 30%.

Amintim că Fly One a fost lansată în anul 2016 și operează zboruri regulate spre 14 destinații și 4 curse charter.

Bilete Fly One pot fi cumpărate pe site-ul companiei, www.flyone.md, la reprezentanțele companiei și în Aeroportul Internațional Chișinău.

IMG_0089 IMG_0139 IMG_0220 IMG_7139 IMG_7155 IMG_7296

Preluat de la: diez.md