1490982559215.jpg

Și-au luat inima în dinți și au ieșit în scenă pentru a-și demonstra abilitățile. Concursul „Mini Mister Gaudeamus 2017” s-a desfășurat astăzi în incinta Liceului Teoretic „Gaudeamus” cu multe aplauze și emoții mari.

Cinci băieți au concurat pentru titlul de Mini Mister. Aceștia și-au demonstrat abilitățile în cadrul a patru probe propuse de organizatori: prezentarea, provocarea, tema pentru acasă și eleganța.

„Eu cred că a fost bine și frumos. Este un eveniment tradițional, nu putem fără să organizăm aceste evenimente. Dorim să îndrumăm copii, mulți dintre ei își recunosc talentele aici la concurs, mulți se descoperă aici”, a spus organizatoarea Olga Verbițchi pentru ZUGO.

Publicul și-a susținut din plin simpatizanții, astfel au pregătit pancarte și cu aplauze furtunoase au încurajat băieții.

Pentru juriu s-a dovedit a fi greu să aleagă câștigătorul, întrucât toți participanții s-au prezentat foarte bine.

„Mi-a plăcut mult, pentru că mi-am amintit și eu de școală, de faptul că am participat și eu la diferite concursuri. Totuși băieții și-au adunat toate forțele, s-au luat în mâini și au început să arate ceea ce nu arată în clasă sau probabil în clasă arată mai mult, dar în public e altfel. Mi-a plăcut mult cum s-au prezentat tinerii. A fost greu de jurizat, pentru toți băieții au fost bravo și au un viitor frumos înainte”, a relatat membrul juriului, Max Fall.

Titlul de Vice Mini-Mister i-a revenit lui Bogdan Leahovici, iar trofeul Mini-Mister Gaudeamus 2017 i-a fost înmânat lui Vlad Cojocaru.

„Am vrut să-mi reprezint clasa și să arăt talentul meu și ce pot să fac mai bine. Cel mai mult mi-a plăcut ultima probă – eleganța, pentru că la asta mă pricep cel mai bine. Atunci când am aflat că eu sunt câștigătorul mi s-a oprit inima și încercam să nu fac vreo gafă. Mi-a fugit pământul de sub picioare și de parcă nu era nimeni în jurul meu, eram în al nouălea cer”, a dezvăluit câștigătorul Vlad Cojocaru.

CITEȘTE ȘI: „Mini-Miss Gaudeamus 2017” și-a încoronat câștigătoarea. Cum s-au prezentat concurentele?

Preluat de la: Zugo.md