soare-1.jpg
În ultima perioadă, avem temperaturi foarte înalte afară, atât de înalte încât poți prăji ouă la soare. Nu glumim! Colegul nostru Dinu Bubulici este pasionat de tot felul de experimente și chiar a încercat acest lucru. Îți povestim mai jos ce i-a reușit.

Văzând temperaturile de afară, Dinu a încercat să prăjească ouă la soare. Mai întâi de toate, a așteptat până soarele va fi în cel mai înalt punct de pe cer (acest lucru se întâmplă de la ora 12 până la ora 13 aproximativ), cerul să fie senin și temperatura de afară – cât mai mare.

Apoi a pus o tigaie la soare. Pentru ca să nu piardă din căldură în partea de jos a tigăii, a folosit un material izolator (Dinu a utilizat vată minerală, dar ne-a spus că poate fi utilizat practic orice).

Foto: Dinu Bublici

„Sub capac se formează acel efect de seră, unde soarele pătrunde prin capac la suprafața tigăii, se transformă în căldură și de aici căldura trece prin capac înapoi”, ne povestește Dinu.

<!–

–> <!–

–>

Dinu a lăsat, mai întâi, 15 minute tigaia la soare pentru ca să se încălzească, apoi a pus în aceasta un ou. Timp de aproximativ 30 de minute, oul s-a prăjit.

Foto: Dinu Bubulici

Colegul nostru ne-a povestit că acest experiment poate fi făcut atunci când termometrele de afară indică mai mult de +27 grade Celsius. La momentul de față, în capitală, avem +39 de grade Celsius – cod galben de caniculă.

Ah, da. Dinu a mai menționat că nu a observat nicio diferență la gust dintre ochiurile pregătite la soare și cele în mod obișnuit.

Foto: Dinu Bubulici

Apropo, vă reamintim că Dinu ne-a mai povestit și despre cum poți vinde energie solară în Moldova cu ajutorul panourilor fotovoltaice, dar și despre cum putem să păstrăm aerul cald în casă și să ne bucurăm de economii la factură.

Preluat de la: diez.md