unnamed-14.jpg
Corina Erșov este cea mai mare fană O-Zone din toate timpurile. Chiar dacă băieții demult nu mai constituie o formație, ea recunoaște că poartă până-n prezent un CD de-al lor în mașină, iar piesele acestora îi sunt la fel de dragi ca la început. Mai mult de atât, tânăra are o amintire legată de trupă care-i va rămâne pentru toată viața – un tatuaj cu numele formației pe abdomen.

„Dar cum să suni omul și să-i spui simplu că ți-a plăcut piesa lui?”

Povestea celei mai mari fane O-Zone a început la ai săi 19 ani când a auzit la radio o piesă necunoscută ce i-a atins nespus de mult sufletul. Vrăjită de vocea interpretului, Corina a sunat la radio unde a fost informată că piesa îi aparține lui Dan Bălan. Entuziasmată, tânăra a început să caute cât mai multă informație despre interpret.

„Am aflat că el trăiește la Botanica unde trăiesc și eu, și mi-am zis că vreau să-i spun acestui băiat personal cât de tare mi-a plăcut piesa lui. Dar cum să suni omul și să-i spui simplu că ți-a plăcut piesa lui? Mă gândeam la niște idei mai originale. Momentul de atunci a coincis cu perioada când în Moldova apăruse Internetul, și mie mi-a venit așa o idee trăsnită să fac un site despre Dan Bălan.”

Tocmai în acea perioadă interpretul era în căutarea celor doi băieți, care ulterior urmau să formeze trupa O-Zone. Atunci, Corina a și prins la curaj și l-a sunat pe Dan Bălan. Mai târziu au stabilit și o întâlnire și de atunci s-a legat o prietenie între ei.

 

Arhivă personală

Arhivă personală

Primul fanclub O-Zone

„Noi am fost o perioadă de timp prieteni foarte buni, mă apela ca să-i ascult piesele, eu eram uneori prima persoană care asculta noile sale creații. Când băieții au început să dea turnee prin țară, la toate concertele din localitățile apropiate mergeam și eu.”

Corina a reușit să strângă în jurul său mai multe fete la fel de pasionate de muzica O-Zone, astfel că a creat un fanclub.

„Eram câteva fete care practic îi urmăream peste tot. Mergeam cu ei la studio, făceam poze, am cusut și un drapel mare O-Zone cu care mergeam la concerte. Atunci când se organizau concerte la TV, iar noi făceam parte din mulțimea de după scenă. Eram permanent alături de ei.”

 

Arhivă personală

Arhivă personală

Unica fană care și-a făcut un tatuaj „O-Zone”

Corina este unica fană care și-a făcut un tatuaj „O-Zone”. Dan Bălan a rămas uimit de acest gest, în schimb părinții acesteia nu au fost prea încântați.

„Eu mi-am făcut tatuajul în momentul în care se începuse cariera lor de succes, în anul 2001. Inițial, lui Dan nu-i venea să creadă că l- am făcut și eu am venit la studio și i-am arătat. Părinții mei nu au fost foarte încântați, mama cel puțin s-a bucurat că nu mi l-am făcut într-un loc vizibil, în frunte (râde).”

 

unnamed (15) unnamed (16)

„Nu i-am văzut de atâția ani”

Despre relația cu membrii O-Zone, Corina povestește cu mult drag. Aceasta a petrecut mult timp cu ei și i-a cunoscut așa cum lumea nu-i vedea de obicei.

„Prietenii lui Dan râdeau de el când acesta zicea că o să ajungă la MTV, dar el era sigur că va ajunge acolo. Gurile rele zic că l-a ajutat tata și mama. Eu îl cunosc pe Dan din altă perspectivă. El e un perfecționist și a muncit mult, chiar și membrii trupei i-a ales foarte greu, pentru că a vrut să fie totul perfect și din punct de vedere vocal, dar și fizic. În trupa lor mereu se simțea că Dan este lider. El era lider în luarea deciziilor, compunea versurile, melodiile, gestiona banii, băieții erau cei care ieșeau în scenă și livrau produsul final.”

 

Arhivă personală

Arhivă personală

Corina povestește că era foarte tristă atunci când trupa O-Zone s-a destrămat, iar faptul că aceasta a reușit să se reunească peste atâția ani a fost pentru ea un moment extrem de emoționant. „Evident că a fost un moment plin de nostalgie. Mie îmi pare rău că în această zi am fost nevoită să lucrez. Foarte mult mi-am dorit să fiu la concert, nu doar din cauza amintirilor, dar și pentru că voiam fizic să-i văd, nu i-am văzut de atâția ani. Dar, acolo unde lucram, din când în când intram online și mă uitam. Normal că am lăcrimat un pic, s-au revărsat emoții, cred că toate lucrurile legate de adolescență ne trezesc niște emoții foarte profunde.”

Arhivă personală

Arhivă personală

Nu s-a văzut cu băieții mai mult de 10 ani, iar cu Dan ultima cafea a băut-o cu vreo cinci ani în urmă. Tot ce i-a rămas de la ei este un album cu fotografii pe care le-a colecționat pe parcursul a doi ani de zile (2000 – 2002), unde se regăsesc cele mai frumoase momente cu băieții de la O-Zone și un tatuaj cu denumirea trupei pe care îl poartă non-stop.

Corina și-ar dori foarte mult ca trupa să se reunească și să facă lucruri frumoase în Moldova așa cum știu ei mai bine „Aș vrea ca Dan să se reunească cu băieții în concerte. Am văzut exemplul din piață, lumea a fost entuziasmată, și chiar a fost un proiect frumos. Mi-aș dori să promoveze Moldova și să încurajeze tinerii noștri.”

Elena Baranov

Preluat de la: Diez.md