collage-8.jpg
Un tânăr din raionul Ungheni și-a deschis o afacere mai puțin obișnuită. Acesta a construit o saună mobilă, cu care se deplasează în orice colț al țării. Cum i-a reușit lui Octavian Schirca una ca asta, cum s-a transformat o idee într-un vis realizat și cât de departe își dorește să ajungă moldoveanul cu business-ul său pe roți.

Sursa informează că după ce și-a terminat studiile gimnaziale, Octavian Schirca visa cu ochii deshiși la propria afacere, însă nu o afacere precum sunt multe altele, dar una neobișnuită. Ambiția și hotărârea l-au determinat să-și atingă scopul propus, scrie ea.md.

În luna noiembrie i-a venit ideea de a construi o saună mobilă. Practic toți cei cărora le spunea despre aceasta refuzau să creadă în această afacere mai puțin obișnuită, dar totuși tânărul a reușit să-și vadă visul realizat. Acesta nu ascunde faptul că s-a inspirat într-o oarecare măsură de la un model rusesc.1

În Rusia saunele pe roți sunt cu mult mai dezvoltate în comparație cu țara noastră. Am deschis această afacere pentru persoanele care doresc să se odihnească oriunde, dar și pentru oameni care nu au saună și astfel eu pot să le-o aduc la poartă, să se odihnească împreună cu familia lor”, a comunicat tânărul pentru EA.md.

3

Tânărul de 26 de ani a construit camera de aburi în mare parte de unul singur. La un moment dat a solicitat ajutorul unui prieten. Cât despre piedici, el spune că nu a întâlnit careva dificultăți, deoarece a făcut totul treptat, pas cu pas, era cointeresat de felul în care decurge întreg procesul, luând în considerație că pentru prima dată construiește o saună, și mai ales într-o rulotă.

Octavian mai deține încă o rulotă comercială, cu care iese de sărbători și vinde vată de zahăr și popcorn. Acesta și-a propus să nu se oprească aici și să mai construiască încă o saună mobilă, doar că una mai spațioasă.

2

„Îmi doresc să construiesc încă o saună mobilă, doar că mai mare, aproximativ pentru 10-12 persoane, cu mai multe opțiuni, astfel încât să fie și pentru o zi de naștere, pentru petrecerea burlăcițelor/burlacilor sau pur și simplu pentru odihnă”, mai adaugă tânărul.

Locuitorii raionului și municipiului Ungheni care doresc să se relaxeze în așa mod trebuie să scoată din buzunar 250 lei pentru o oră. Octavian susține că în acest preț intră motorina și lemnele, iar în afara orașului se achită motorina suplimentar și se comandă minimum pe 4 ore.

Preluat de la: diez.md