1491756623861.jpg

Maria Paula Erizanu este o tânără născută la Chișinău care lucrează la CNN și scrie pentru „Guardian”. Pe lângă aceasta a reușit să mai scrie și două cărți care s-au bucurat de un mare succes.

Maria este originară din Moldova, dar și-a făcut studiile la Londra. Prima s-a carte a apărut în 2012 și a fost tradusă în engleză, germană, franceză și cehă.

„Firește cărțile m-au bucurat. Cu „Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o” m-am simțit un pic depășită de situație la un moment dat, pentru că mi se puneau întrebări de analiză politică în presă, or eu scrisesem un jurnal din perspectiva unui tânăr, nu a unui analist politic. Și am trăit și un pic de sindrom al impostorului. Dar per general, sigur că m-am bucurat că au fost atâtea reacții la text”, a relatat aceasta.

Cea de a doua carte a fost o carte de poezie, lansată în 2015. 

„Dacă „Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o” a ajuns și în stradă, „Ai grijă de tine” a fost mai mult un concert intim, de cameră. Cartea a fost apreciată mai mult în rândurile criticilor și poeților din România și Moldova”, a spus Maria.

De asemenea, tânăra a ținut și un discurs la „TEDxAUBG”. Maria a vorbit despre reușitele sale și a spus că se simte norocoasă.

„Mă simt foarte norocoasă să muncesc în aceste medii la început. Sunt niște școli de profesionalism, dar și de bun simț”, a menționat aceasta.

Tânăra a spus că aceste experiențe sunt niște lecții de viață pentru ea și consideră că aprecierea este ceea ce motivează oamenii.

„Poate sună ridicol, dar cred că datorită faptului că oamenii se simt apreciați, lucrează mai cu spor și mai dedicat”, a spus tânăra.

Maria scrie pentru „Guardian” și lucrează la CNN, astfel a dezvăluit ce abilități au ajutat-o să ajungă atât de departe.

„Faptul că sunt atât de interesată de literatură încât am și scris mi-a dat credibilitate pentru a scrie despre cărți la „Guardian”. La CNN cred că a contat mai mult că vorbesc cinci limbi (la diferite nivele). La ambele companii însă cel mai mult a contat că am făcut masteratul în jurnalism la una dintre universitățile cunoscute pentru acest program și că am făcut câteva stagii la alte companii media din Londra înainte de asta”, a mărturisit ea.

Sursa: stiripozitive.eu

Preluat de la: Zugo.md