1474967775659.jpg

Un fotograf de la noi a reușit să ajungă cu una din fotografiile sale pe coperta unui articol publicat pe un site internațional în care se spune despre cum pot fi utilizate frumos umbrele în arta fotografică, poza făcută de acesta servind drept exemplu pentru alți fotografi, notează ZUGO.

Este vorba despre Victor Pictor care a realizat o fotografie ce a luat locul întâi pe trei site-uri mondiale: mywed.ru, photosight.ru și 1x.com.

„Fotografia a fost făcută cu vreo 6 ani în urmă. Ne pregăteam de un shooting cu Valeria Nicov. Mergând spre destinație, la 6:00, am observat aceste luminițe vii prin pălărie și ne-am oprit pe câteva secunde să facem o poză simplă cu aparatul foto digital. O poză simplă fără să ne gândim mult realizată, practic, din mers. Acasă, prelucrând-o, am rămas surprins de varianta alb negru. Jucându-mă cu umbrele și cu puțin „noise”, am creat efectul de peliculă”, a spus fotograful, potrivit evenimente.md.

Fotografia poartă denumirea de „Les larmes de soleil” (tr. Lacrimile soarelui), și a fost folosită și pentru coperta unei cărți scrise la Paris.

Iată și alte fotografii care s-au aflat în top lângă cea a lui Victor, fotografii care prezintă cele mai frumoase umbre în arta fotografică, potrivit kulturologia.ru.

Foto: evenimente.md 

CITEȘTE ȘI: 20 de sfaturi de la fotografii autohtoni. Cum să pozezi ca să arăți mai bine în fotografii?
 

Preluat de la: Zugo.md