Logo-pe-fotografie-2.jpg

În Republica Moldova, numele său este Eugenia, iar în Statele Unite ale Americii – Jane. A decis să și-l schimbe în 2018, când a traversat Oceanul Atlantic pentru a-și face studiile superioare la una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din lume – Northwestern. La șase ani distanță de acel moment, Jane Skripnik este un nume destul de cunoscut în Los Angeles și, mai exact, la Hollywood. Tânăra locuiește și lucrează în cel mai cunoscut cartier din California, care este și principalul centru al industriei cinematografice și de televiziune americane.

Eugenia s-a născut și a crescut în Moldova, la nord. Liceul l-a făcut în orașul Râșcani, însă studiile superioare n-a vrut să le facă acasă, ci în SUA. Tânăra era conștientă că dacă vrea să lucreze în industria filmului, țara sa de baștină nu este tocmai potrivită pentru asta. Universitățile de aici nu dispuneau de suficiente resurse, deși existau programe de studii în film, comunicare și alte domenii conexe.

„Am crescut urmărind filme americane și acest lucru a devenit un vis. Nu credeam însă că este ceva realizabil pentru mine. Apoi, am început să mă documentez mai mult despre universitățile din SUA și mi-am dat seama că nu trebuie să fii un geniu pentru a învăța acolo.”

Astfel, când era în clasa a XII-a, a decis să depună actele la mai multe universități – 12 în total. A fost acceptată la șase dintre ele, inclusiv la Northwestern – universitate de cercetare privată din Evanston, Illinois –, unde a și mers să studieze.

La începutul studiilor nu era necesar să aleagă imediat o specializare. A avut la dispoziție un an și jumătate pentru a explora orice cursuri i se păreau interesante, așa că a urmat mai multe legate de comunicare și producția de filme. După această perioadă, a trebuit să ia o decizie și să-și declare specializarea. Astfel, a optat pentru Media Industries and Technology, care combină diverse aspecte ale mediului media și care îi permitea să devină consultantă media senioară.

Jane descrie studiile în SUA ca fiind foarte atractive, subliniind două aspecte importante: accesul facil la diferite resurse și oportunitățile de finanțare. De exemplu, dacă o carte necesară studenților nu era disponibilă în biblioteca universității, aceștia o puteau solicita de la o altă instituție. De asemenea, fiecare student avea oportunitatea de a obține granturi pentru ideile sale de proiecte prin completarea unui singur formular.

„Eu cred că aceste experiențe m-au influențat foarte mult. Am realizat că am valoare și că sunt respectată ca studentă. În plus, am învățat că pot lucra la orice proiect îmi doresc, cu sprijinul universității – un lucru rar întâlnit chiar și la multe universități europene.”

După finalizarea studiilor, în 2022, Eugenia și-a făcut bagajele și a plecat la Los Angeles. A simțit că e timpul să treacă la o altă etapă – lucrul.

Neavând contacte în Hollywood, tânăra a folosit toate conexiunile sale din universitate pentru a găsi persoane influente. Așa a ajuns să o cunoască pe Anastasia Soare, o femeie de afaceri din România, stabilită în SUA, care e directoare generală și fondatoare a companiei de cosmetice Anastasia Beverly Hills. Ea a ajutat-o pe Jane cu primul proiect de film la care a lucrat, facilitându-i legătura cu echipa de producție.

„A fost o experiență foarte interesantă. Am fost implicată în toate etapele campaniei media. Astfel, am lucrat la organizarea premierei în cinematograf, am organizat proiecții la festivaluri, am înscris filmul la toate premiile importante. Cu toate că nu a câștigat Oscarul, a primit un premiu echivalent cu acesta în Europa.”

Deși abia absolvise facultatea și nu avea nicio experiență în domeniu, echipa de producție a dat dovadă de foarte multă încredere în Eugenia, permițându-i să facă tot ceea ce considera ea important. „Filmul a fost realizat de o actriță și producătoare cu nume mare în Hollywood, care are Oscar și multe premii internaționale. A fost fain că a avut încredere în mine și că m-a încurajat să-mi pun în aplicare toate ideile de promovare. Niciodată nu mi-a zis «nu»”.

În tot acest parcurs, tânăra a fost ghidată de mentorul său – Christopher McDonald, principal connector și talent booker sau, altfel zis, persoana care se ocupă de invitarea vedetelor și a oaspeților de onoare la diferite evenimente și show-uri importante. „L-am descoperit pe LinkedIn și m-a impresionat faptul că a lucrat cu staruri precum Will Smith și Tom Cruise. Îmi doream foarte mult să aflu părerea lui privind planurile și ideile mele, așa că am petrecut aproximativ două săptămâni încercând să mă conectez cu el.”

După ce i-a tot trimis mesaje încontinuu, Christopher i-a răspuns. A urmat o întâlnire fizică la care Jane a primit multe sfaturi valoroase, bazate pe experiența lui proprie.

„Uneori, oamenii cred că nu au șansa să primească un răspuns de la persoane celebre, gândind că acestea sunt prea ocupate sau că primesc prea multe mesaje. Și e greșit. Persoanele celebre sunt adesea deschise să se întâlnească cu tinerii nou-veniți la Hollywood și să le ofere sfaturi, îndrumare, să împărtășească experiența lor.”

Încercând să-și creeze cât mai multe conexiuni și scriind diferitelor persoane influente în SUA, Eugenia a reușit să facă cunoștință și cu scriitorul George R.R. Martin, cunoscut pentru seria de cărți „Cântec de gheață și foc”, ecranizată în serialul „Urzeala tronurilor”.

„El a studiat la Northwestern, iar atunci când învățam și eu acolo știu că oferea cursuri pentru masteranzi și doctoranzi. Când eram în primul an, i-am trimis un mesaj și l-am rugat să ne întâlnim, dacă are timp. Spre surprinderea mea, mi-a răspuns și ne-am văzut. A citit câteva dintre lucrările mele, despre istoria Moldovei, ceea ce a fost extrem de important pentru mine, mai ales având în vedere că el este o persoană cu nume foarte mare aici și că Game of Thrones este un fenomen cultural de mare amploare.”

Acest curaj de a bate la toate ușile care-i apăreau în cale a ajutat-o foarte mult pe Jane să-și creeze conexiuni și să-și înceapă cariera în State, însă el nu i-ar fi fost util dacă nu venea la pachet cu niște obiective concrete și dorința aprigă de a le atinge. „În Los Angeles există prea mulți oameni care lucrează nonstop și care își doresc să reușească, iar pentru a concura cu ei trebuie să muncești la fel, și chiar mai mult. În fiecare an, mii de persoane vin aici, dar numai una dintr-o mie reușește să devină producător/producătoare, regizor/regizoare sau actor/actriță. Aceasta este realitatea.”

Scopul Eugeniei este să devină o producătoare de succes la Hollywood, să lucreze asupra unor filme de amploare și să câștige un Oscar, iar grație contactelor pe care le are deja, este destul de aproape de visul său.

Un alt țel al tinerei este să creeze un film sau un serial bazat pe istoria medievală a Moldovei, în special pe viața lui Ștefan cel Mare și a altor figuri istorice importante. Potrivit ei, istoria țării noastre a fost foarte puțin explorată în producțiile cinematografice existente, așa că este necesară crearea unei opere noi: „Eu cred că această poveste este chiar mai captivantă decât serialul american Vikings și sper ca în 10-15 ani visul meu să devină realitate”.

În Moldova, Arhiva Națională era a doua casă pentru Eugenia, iar în SUA și-a ales drept specializare secundară istoria americană. Astfel, tânăra știe cu exactitate ce ar trebui să includă acest serial. „Vreau ca rolul lui Ștefan cel Mare în această producție să fie jucat de celebrul actor Sebastian Stan, care este finul Anastasiei Soare. Așa că peste 10 ani îi voi scrie Anastasiei și-i voi zice că vreau să-l implic pe Sebastian într-un film despre istoria Moldovei. Cred că am toate șansele să-mi îndeplinesc acest vis.”

Deși se visează producătoare de succes, în prezent Jane face consultări media. De-a lungul carierei sale în acest domeniu, ea a întâmpinat mai multe provocări. La început, de exemplu, se temea că lipsa de experiență o va face vulnerabilă la discriminare. Cu timpul însă a realizat că ceea ce a studiat la universitate este valoros, iar experiența sa contează.

Cel mai greu din punct de vedere emoțional a fost să vadă cum unele proiecte mai puțin semnificative erau acceptate la diferite festivaluri, în timp ce ale sale, pe care le considera importante, erau respinse. Totuși, și din această experiență a învățat câte ceva: că nu trebuie să se concentreze pe lucrurile care nu ies exact așa cum își dorește ea și că pentru a reuși trebuie să depună mai mult efort.

„De exemplu, am avut ocazia să lucrez cu unul dintre cei mai buni trei compozitori din lume. Inițial, el avea nevoie de ajutor pentru un proiect și am mers la studioul lui ca să-l ajut. Nu am putut să fac acest lucru, însă am observat că, deși lucra la proiecte muzicale importante, nu avea nicio strategie de marketing. Așa că am venit cu ideea de a-l ajuta cu o strategie de comunicare și promovare. El a fost de acord și mi-a zis că putem colabora privind acest aspect. Când am ajuns aici, nu credeam că ar fi posibil ca eu, fără prea multă experiență, să creez o strategie media pentru unul dintre cei mai buni compozitori din lume.”

Dacă la început Jane contacta sute de persoane pentru a găsi pe cineva interesat să lucreze cu ea, acum situația s-a schimbat. Tânăra primește o mulțime de oferte, majoritatea clienților săi aflând despre serviciile pe care le prestează prin recomandări. Momentan chiar poate să refuze anumite colaborări, mai ales atunci când simte că nu sunt potrivite pentru ea.

„Nu-mi este dificil să refuz colaborările care nu mă interesează. Am înțeles că, înainte de toate, trebuie să am grijă de mine și de reputația mea. Pentru mine contează cu cine lucrez, așa că dacă nu rezonez cu cineva sau nu simt o conexiune autentică, prefer să refuz. Există milioane de oameni în oraș și eu știu că neapărat voi găsi pe cineva cu care să împărtășesc aceleași valori și idei.”

A fost și ea refuzată. S-a simțit inconfortabil, evident, dar a decis că nu are de ce să se simtă rău dacă cineva îi spune „nu”. Crede că o persoană necunoscută nu trebuie să-i influențeze starea în niciun mod.

De-a lungul anilor, Eugenia a avut și o experiență care a marcat-o. A gândit și realizat o campanie media pentru un proiect de film important din punct de vedere social și cultural, care avea atașată o campanie de caritate. Acest lucru înseamnă că banii colectați din vânzarea biletelor pentru premiera producției cinematografice au fost direcționați către un act de binefacere, campania fiind susținută și de Michelle Obama.

„Filmul abordează subiectul persoanelor născute intersex, adică fără un gen definit, cu cromozomi mixați. Aceasta este o problemă majoră în Africa, unde persoanele respective nu sunt educate privind acest subiect și se confruntă cu o mulțime de dificultăți. Am avut ocazia să întâlnesc aceste persoane, să văd cum arată viața lor zilnică și toate provocările pe care le întâmpină. Mă bucur enorm că a existat o campanie care să le ajute și că am făcut parte din ea.”

O postare distribuită de Who I Am Not (@whoiamnotdocumentary)

Acum, Jane lucrează la mai multe proiecte și oferă consultanță pentru câteva companii de media din Los Angeles. Astfel, timpul său pentru viața personală este foarte limitat sau, cum zice tânăra, „practic nu există”.

„Peste două săptămâni, de exemplu, vom lansa un release despre un nou segment The Grammy Awards. Acesta va fi publicat pe Instagram, pe Recording Academy.”

Pe lângă curaj, Jane crede că este esențial ca tinerii și tinerele care își doresc să lucreze la Hollywood să aibă abilități de gestionare a stresului. Totodată, tânăra afirmă că aceștia/acestea trebuie să fie direcți/directe, mai ales când lucrează cu persoane influente. Potrivit ei, cele din urmă apreciază sinceritatea și critica constructivă.

„Nu trebuie să vă fie frică de nimic, mai ales de Hollywood. Dacă sunteți cu adevărat pasionați de industria cinematografică și știți ce doriți să obțineți, neapărat veți avea succes.”

Dacă doriți să urmăriți activitatea Eugeniei, aici este pagina sa de Instagram.

Preluat de la: diez.md