1496562882676.jpg

Bergün este un mic orăşel din Elveţia, situat la poalele munţilor, care oferă un peisaj nemaipomenit al naturii neatinse de om. Autorităţile locale de mult timp luptă cu turiştii care nu apreciază frumuseţea panoramei, dar o fotografiază. Atfel, ei au decis să interzică pozele.

„Este demonstrat științific că fotografiile frumoase de vacanță pe reţelele sociale fac spectatorul nemulțumit pentru că nu poate fi acolo”, a zis unul dintre locuitorii orăşelului. Primăria îşi doreşte multitudinea vizitatorilor să împărtăşească emoţiile, nu pozele.

Legea de inderdicţie urmează să fie pusă în funcţiune de luni, 5 iunie, iar dacă turiştii vor încerca să o încalce, fiecare poză îi va costa 5 euro.

„Bergün / Bravuogn este frumos. Nu vrem să-i facem pe cei din afara comunității nemulțumiți prin împărtășirea fotografiilor pe reţelele sociale şi media ale peisajului nostru pitoresc și vă invităm să vizitați Bergün pentru a-l experimenta”, a declarat primarul orăşelului, Peter Nicolay pentru The Local.

Oficiul turistic local deja a înlăturat toate pozele orăşelului de pe pagina oficială de Facebook şi urmează aceeaşi procedură pentru restul reţelelor sociale.

Cu toate acestea, mișcarea i-a revoltat pe unii localnici, mulți dintre ei criticând interdicția pe pagina Facebook a lui Bergün.

 „Dacă acest lucru este adevărat, atunci este a), cea mai proastă glumă pe care am auzit-o vreodată și b), pentru mine un motiv să nu vizitez niciodată Bergün”, a spus unul.

Unii au comparat satul cu Coreea de Nord, în timp ce alții au spus că satul ar trebui să fie „rușinat” de comportamentul său „dezgustător”, adăugând: „Nu mai am de gând să vizitez acest sat din nou!”.

Majoritate însă au considerat interdicţia amuzantă, luând-o ca pe o glumă sau pe o inițiativă de marketing, însă s-a întrebat dacă este modalitatea corectă de a atrage turiști sau a fost pur și simplu o idee nereuşită.

Text: Liuba Țobenco
Foto: PetaPixel

Preluat de la: Zugo.md