c.jpg
Miss Continental UK este un concurs din Marea Britanie, care a schimbat regulile vechilor concursuri de frumusețe. Deși și în cadrul acestuia sunt tinere câștigătoare, criteriile de alegere sunt altele. Ceea ce îl face și mai deosebit: Organizatoarea este o tânără de 17 ani din Republica Moldova.

Daniela Costin, tânăra din Moldova, care în prezent locuiește în Marea Britanie ne-a povestit despre organizarea evenimentului: „Concursul Miss Continental UK a fost inițiat, inspirându-mă de la concursul Miss Europe, la care am participat în toamna anului trecut, dar acum au fost diferite reguli. Nu m-am bazat pe înfățișarea fetelor, dar pe personalitate și carismă.”

f

În cadrul concursului au fost două categorii de „luptă”: Teen, care a fost preconizată pentru fete de la 12 la 17 ani și Miss, de la 17 în sus. Concursul a început de la o pre-finală, la care au participat circa 100 de fete. În urma acesteia, au fost alese finalistele.

La numai 17 ani, Daniela a reușit să creeze un concurs de un renume internațional. Ea ne zice cum a ajuns la așa succes. „Am reușit să dau naștere unui proiect de amploare din dorința mea de a crește în domeniu, începând de la 0, cu un buget minim, dar știindu-mi scopul.”

e

Tânăra organizatoare ne-a povestit și despre cele mai mari temeri și greutăți prin care a trecut. „Am trecut prin dificultăți atât cu concurentele, în special cele mai mici și conflicte cu părinții lor, cât și în organizare. În finală, eu eram cea care avea grijă să fie tot ok în spatele scenei, fetele să reușească să se îmbrace, să fie totul cinstit jurizat. Am slăbit cu 4 kg într-o săptămână din cauza stresului pe care l-am avut la organizare.” Însă cea mai dificilă parte, pentru Daniela, a fost găsirea scenei, deoarece prețurile din Londra sunt exagerate și este aproape imposibil să amenajezi totul repede, însă organizatoarea a trecut și peste această piedică.

Participantele au fost jurizate după calitățile lor de modeling și personalitate. Fetele au trecut un interviu la pre-finală și au avut parte de o sesiune fotografică, care a arătat competențele lor de lucru cu fotograful. În juriu au fost celebrități ca Danny Lamboo, Ayrin Khamoshi, Miss Teen Africa, iar prezentatoarea a fost Deborah Jay Kelly.

d

Pentru titlul Miss Teen Continental UK au luptat 12 fete printre care era Diana Gorenco și Cătălina Guțu, tinere din Moldova. Câștigătoarea categoriei a fost Anna Utalishvili, din Georgia, iar pe locul II s-a plasat Cătălina.

În categoria Miss au fost 26 de fete, iar titlul de Miss Continental UK a fost acordat lui Carmen Sochirca, din Moldova.

Planurile pentru viitor Daniela le are deja bine programate. „Am un proiect nou pe cale de lansare și deja primesc aplicații pentru ediția a doua a concursului Miss Continental UK.” Ne așteptăm la și mai multe rezultate impresionante de la tinerele și tinerii din Republica Moldova!

Autoare: Liuba Țobenco

Preluat de la: diez.md