1-58.jpg
Cândva un edificiu glorios al României, acum un monument istoric aflat în gestiunea Ministerului Culturii, dar în paragină. Astfel, se poate de caracterizat un fost cazinou de pe plajele Constanței care a fost închis în 1990.

Clădirea a supraviețuit la două războaie mondiale. În timpul vizitei familiei imperiale ruse în 1914, cazinoul a fost gazda unei gale regale. În ciuda negocierilor diplomatice, Marea Ducesă Olga a refuzat căsătoria propusă de Prințul Carol al României, iar rușii au plecat cu corabia. Olga a fost ulterior ucis de către ruși, împreună cu restul familiei sale. În timpul celui de-al doilea război mondial, clădirea a fost folosită ca spital. Sub regimul comunist de după război, clădirea a fost transformată în restaurant. Însă, costurile de întreținere au devenit prea mari devenit prea costisitoare, iar în 1990 clădirea a fost închisă.

Fotograful olandez Roman Robroek a vizitat localul și la fotografiat pentru ai arăta splendoarea. Potrivit lui cazinoul a fost folosit ca ochi al orașului (portului), care este cel mai mare port de pe coasta Mării Negre. De asemenea, zona pietonală din jurul cazinoului este o destinație populară pentru cupluri și familii datorită atmosferei romantice și prietenoase. O clădire similară a fost construită în Monte Carlo, Monaco.

 

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

Preluat de la: Diez.md