Rolul imaginației în viața omului este unul colosal, cu atât mai mult atunci când aceasta este dezvoltată de cărți. Astfel, lectura și dorința de a fi în continuă dezvoltare i-a adus popularitatea pe Instagram unui tânăr din România care creează imagini neobișnuite datorită cărților pe care le are în biblioteca lui.
James Trevino, un tânăr în vârstă de 24 de ani, originar din România, a găsit o soluție pentru a utiliza cărțile pe care le-a citit și care se tot adunau în biblioteca lui. Acesta își aranjează colecția pentru a ilustra momente sau scene literare, iar rezultatul îl postează pe pagina lui de Instagram, unde are peste 146.000 de urmăritori.
„La început postam fotografii doar cu cărțile pe care le citeam la moment, ulterior, fotografiile au devenit din ce în ce mai complexe, influențate mai ales de cultura pop și, uneori, de anumite imagini pe care le vedeam pe Instagram”, menționează acesta pentru boredpanda.com.
Potrivit spuselor lui, fiecare scenă trece printr-un proces de creare. Astfel, la început face schițe alături de prietena lui Elisabeta până în momentul în care ajung la un numitor comun. Totuși, atunci când se întâmplă ca ideea și conceptul să fie prea mare pentru a fi capturat într-un singur cadru, cei doi combină două sau mai multe fotografii în photoshop.
Tânărul are peste 1000 de cărți în colecția lui și susține că nu are de gând să se oprească.
Așadar, dacă aveți o bibliotecă imensă și nu știți cum și ce să faceți cu ele, urmăriți imaginile de mai jos pentru a vă inspira.
Foto: Bored Panda
Preluat de la: zugo.md