h.jpg
Rețelele sociale nu pot lipsi din viața unui om contemporant. Instagram este una dintre aplicațiile care ne ajută să ne conectăm cu realitatea din diferite regiuni sub voalul filtrelor colorate. Datorită acestei rețele putem descoperi, la un click distanță, locurile pitorești și oamenii cu suflet mare din Moldova.

Hîncești este un raion din partea centrală a Republicii Moldova. Prima mențiune documentară a localității datează din anul 1522. Mai multe atestări ale Hînceștilor parvin din secolul al XVII-lea, denumirea venind de la vechiul neam de razeşi din Lăpuşna, Hînceştii. Conform unei alte versiuni, Hîncesti înseamnă în traducere din limba turcă „han pentru soldaţi”, însă această presupunere este nefondată. De la începuturile sale, Hîncestiul a fost o localitate răzășească, de oameni liberi și gospodari.

Teritoriul raionului Hînceşti cu cca 34 mii ha de păduri seculare este unul dintre cele mai împădurite din ţară, cca 18,3 % din suprafaţa împădurită este conservată sub diverse forme de arii naturale. În raion s-au păstrat până azi vetre antice şi medievale. La Stolniceni se găseşte una din cele mai mari cetăţi geto-dace din pământ (sec. IV-III î.e.n.), iar la Lăpuşna s-a păstrat partea subterană a unei vechi reşedinţe domneşti de la „vama Lăpuşna de pe marele drum tătăresc”.

#hincesti #manucbey #produsdehincesti #hincestiulturistic

A post shared by Constantin Vlas (@constantinvlas) on Mar 16, 2017 at 6:21am PDT

Hîncești city. 💚 #hincesti #ashadetare #localsmd #DescoperaMoldova

A post shared by ho ho ho (@ruxyghimp) on Mar 15, 2016 at 3:00am PDT

Охотничий замок был построен в 1881 году (по некоторым источникам в 1891 году) рядом с дворцом Манук-Бея в Хынчештах. Сын Манук-Бея Мирзояна – Мурад (Иван) – пригласил главного архитектора Кишинева А. О. Бернардацци, чтобы тот спроектировал и возвёл Охотничий домик с семейными барельефами. По желанию заказчика, новое строение должно было сочетаться в архитектурном ансамбле со стоящим неподалеку Дворцом. Бернардацци выполнил здание во французском стиле, с зимним садом, сторожевыми башнями и парком. Замок получился лёгким и изящным, как утонченная игрушка. #moldoveni #moldova #moldova_noastra #moldova_mea #moldovamea #ilovemoldova #moldoveni #tighina #bender #moldovateiubesc #orasulmeu #descoperamoldova #ilovechisinau #balti #chisinau #chisinaucity #orhei #orheiulvechi #discovermoldova #cahul #briceni #edinet #soroca #vscomoldova ⠀#imiplacemd #igmoldova #localsmd #instagramoldova #hincesti #молдова #окница

A post shared by Moldova Mama♥ (@vollin_time.md) on Dec 27, 2017 at 2:59am PST

#hincestiguide #turism #clusterturismhincesti #anatherday

A post shared by Elena Nichifor (@nichiforelena) on Jun 10, 2017 at 11:09am PDT

#geometrics #infotrip #descoperamoldova #descoperahincesti #hincestiguide #kindofart

A post shared by Valeria Batereanu (@valeria.batereanu) on May 29, 2017 at 2:37pm PDT

 

Preluat de la: diez.md