image-01.jpg
Moldova are în premieră un atașat militar în Canada. Colonel Vitalie Micov, atașat militar în SUA, a fost acreditat prin cumul şi în Canada.

Astfel, potrivit competenţelor, colonelul Vitalie Micov va fi responsabil de asigurarea unei cooperări eficiente dintre structurile de apărare ale celor două ţări, identificarea unor noi oportunităţi de dezvoltare şi îmbunătăţire a parteneriatului dintre Armata Naţională a Republicii Moldova şi Forţele Armate ale Canadei.

????????????????????????????????????

La Ottawa, diplomatul militar a avut o serie de întrevederi cu oficiali din cadrul DAN, care au avut ca obiectiv identificarea unor proiecte de cooperare între ambele instituţii de apărare pentru continuarea reformelor inițiate de conducerea Ministerului Apărării.

De notat că în luna octombrie 2018, colonelul Vitalie Micov a fost detaşat de Ministerul Apărării în SUA în calitate de ataşat militar. Decizia a fost luată de conducerea instituţiei în scopul promovării dialogului strategic pe dimensiunea de apărare dintre Republica Moldova şi SUA.

image-02

image-01

La ceremonia, desfăşurată cu această ocazie la sediul Departamentului Apărării Naţionale (DAN) de la Ottawa, a participat ambasadoarea Republicii Moldova în Canada, Ala Beleavschi, și şeful Direcției Afaceri Străine DAN, colonel Acton Kilby.

Preluat de la: diez.md