collage-6.jpg
Ministrul scoțian al finanțelor și-a anunțat joi demisia, în ziua în care trebuia să prezinte bugetul, după publicarea unor informații potrivit cărora a hărțuit un adolescent pe Internet, scrie AFP.

Potrivit ediției scoțiene a tabloidului The Scottish Sun, Derek Mackay, în vârstă 42 de ani, unul dintre membrii marcanți ai Partidului Naționalist Scoțian (SNP), a contactat pe Instagram un adolescent de 16 ani pe care nu îl cunoștea. I-a trimis peste 250 de mesaje pe rețelele sociale timp de șase luni, din august 2019.

În aceste mesaje, i-ar fi spus că este „drăguț” și l-ar fi invitat la cină, fără a se opri când adolescentul i-a spus câți ani are. Mama acestuia din urmă a dat alerta.

„Îmi asum întreaga responsabilitate a acțiunilor mele. Am reacționat stupid și sunt sincer dezolat”, a afirmat Derek Mackay.

Acesta a precizat că și-a prezentat demisia „cu efect imediat” miercuri seara, într-o discuție cu premierul scoțian Nicola Sturgeon, care a acceptat-o.

„Comportamentul său nu este la înălțimea standardelor cerute pentru un ministru”, a comentat lidera partidului naționalist în parlamentul scoțian, afirmând că nu a auzit de acuzații decât miercuri seara.

Ea a precizat că Derek Mackay a fost suspendat din SNP „în așteptarea unei anchete mai aprofundate”.

Prezentat drept favorit la succesiunea lui Nicola Sturgeon, Derek Mackay și-a dezvăluit homosexualitatea în 2013, când s-a despărțit de soția sa, cu care are doi copii, potrivit The Sun.


Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Preluat de la: diez.md