Cu o experiență de peste 20 de ani în restaurarea monumentelor, arhitectul Serghei Gargoniță a menționat că acest proiect de demontare și ulterior de reconstituire a mozaicului este o premieră nu doar pentru echipa sa, dar și pentru Republica Moldova. „Fațada principală a mozaicului are o lungime de 23 de metri și o înălțime de 6 metri și jumătate. Este o lucrare impresionantă și ne bucurăm că o companie cum este Kaufland a decis să restaureze un astfel de obiect de artă”, a spus arhitectul.
Valeriu Jabinschi, Șeful Secției Pictură Murală la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, conduce echipa de maeștri care execută procesul de restaurare a mozaicului. Expertul apreciază efortul și minuțiozitatea lucrării ca fiind una de giuvaier. „Lucrarea de restaurare durează de la patru la șase luni. Sunt implicați artiști, pentru că nu instalăm teracotă, e vorba de o lucrare de artă unde e necesară verificarea fiecărui detaliu”, a menționat maestru în artă, Valeriu Jabinschi.
Gama de culori a mozaicului de mari dimensiuni „Arta” este îmbinată cu mult gust: roșu-negru-auriu, fiind intercalată cu flori galbene, gri și albe, reprezentat de măști de comedie și de tragedie, instrumente muzicale, iar pe cealaltă parte amintește de covorul moldovenesc.
Valeriu Jabinschi a subliniat că pentru el acest proiect este unul care are o conotaţie deosebită, deoarece acum lucrează în atelierul autorului operei de artă, a răposatului Mihail Burea și a văzut de nenumărate ori proiectul mozaicului „Arta”.
Costul proiectului este de aproximativ 7 milioane de lei și a fost acoperit integral de către Kaufland Moldova. „Pentru Kaufland Moldova este o onoare să susțină un astfel de proiect unic în Republica Moldova, care reprezintă o provocare nu doar pentru biroul de arhitectură, dar și pentru maeștrii în artă. Ne-am asumat păstrarea, conservarea și restaurarea unui obiect de importanță culturală și istorică pentru Republica Moldova. În acest fel, devenim un exemplu și pentru alți agenți economici din țară care doresc să se implice în astfel de acțiuni de amploare pentru susținerea artei și a culturii”, a menționat Felix Faehre, Directorul Departamentului Imobiliare Kaufland Moldova.
La sfârșitul anului 2022, mozaicul „Arta” va putea fi admirat de către toți doritorii.
Preluat de la: diez.md