collage-salariu.jpg
Căpitanul echipei naționale a Argentinei, Lionel Messi, este cel mai bine plătit sportiv al planetei în 2019. Starul Barcelonei a încasat în perioada iunie 2018 – iunie 2019 127 milioane de dolari.

În ultimele 12 luni, Messi a primit 92 de milioane de dolari sub formă de salarii şi prime, la care se adaugă alte 35 milioane de dolari sub formă de parteneriate şi contracte de sponsorizare. Lionel Messi a depășit alte două staruri ale fotbalului, portughezul Cristiano Ronaldo (109 milioane de dolari) şi brazilianul Neymar (105 milioane dolari), potrivit clasamentului anual publicat marți de revista americană Forbes, transmite digisport.ro.

Forbes

Messi reușește pentru prima dată în carieră să se claseze pe prima poziție în acest top. Forbes precizează că este pentru prima dată de la publicarea acestui clasament, în anul 1990, când fotbalul monopolizează podiumul celor mai bine plătiţi sportivi ai planetei.

În clasament există o singură prezență feminină, Serena Williams. Jucătoarea de tenis din America ocupă locul 63, cu 29,2 milioane de dolari. Vezi clasamentul complet AICI.

Preluat de la: diez.md