241352568_10227832063213876_992091288001091042_n.jpg
Proiectul muzical Dim the light, în spatele căruia este Dumitru Colesnicov, lansează o nouă piesă pe care o dedică băieților singuri.

Iată care este istoria acestui single.

„Eram la o repetiție cu proiectul Valuri, în care cânt la bas. Era iarna, iar în studio era destul de frig. Fiind după o despărțire, îmi era frig și pe suflet. Iar capul era ca mapa Spam, plin de scrisori de la aceeași adresă – dorință@femeie.md.

Fantezia mă ducea acasă în pat cu femeia mea, îmbrățișați, încălzindu-ne în fața unui film cu umor accesibil, de genul Bad Santa. Repetiția s-a terminat și m-am întins pe salteaua din studio. Cu basul în mână, am început să îmi vociferez pornirile interioare. Am scos din mine un catren hazliu și am rugat băieții să mă filmeze, ca să postez al meu haz de necaz pe interneturi”, istorisește Dumitru.

Astfel, după ce a postat, mai multe persoane i-au zis că ar fi o idee bună să dezvolte o piesă din acest catren.

„Am ezitat câteva săptămâni, dar uite că pe 24 februarie piesa «Eu vreu o femeie» o să schimbe frecvența aerului din jurul ascultătorilor săi. O piesă în care mi-am expus în cel mai mediocru, dar sincer mod dorințele romantice și fricile legate de acest subiect”, menționează artistul.

Lansarea piesei va avea loc pe 24 februarie, de Dragobete. Dumitru a ales această dată pentru ca să poată dedica melodia băieților fără pereche, pentru că anume cu ei va empatiza în acea zi.

Lansarea va avea loc atât online, cât și în forma unui concert. Detalii, aici!


Piesa va putea fi găsită și pe toate platformele populare de streaming de muzică, cum este Spotify, Apple Music, dar și multe alte platforme precum: YouTube Music, Amazon, Soundtrack by Twitch, Pandora, Deezer, Tidal, iHeartRadio, ClaroMusica, Saavn, Boomplay, Anghami, KKBox, NetEase, Tencent, Qobuz, Triller (beta), Yandex Music (beta), MediaNet, Audiomack.

Preluat de la: diez.md