Pe crestele ninse ale Bucegilor, dar şi în alte zone montane, precum plaja de la Vama Veche, te poţi întâlni cu pokémonii de folk. Cântecul lor duios a aruncat mulţi călători în poké-râpă.

Pădurile din jurul marilor oraşe – Băneasa, Cernica, Pustnicu – sunt populate de pokémoni familişti al căror apetit pentru cârnaţi e direct proporţional cu volumul portbagajului.

La ţară, nu multă lume ştie să citească pokédexul, dar oricine recunoaşte zgomotoasele animăluţe care spawnează seara în jurul birtului, în şanţuri şi chiar şi în fântână.

Măcar o dată la patru ani tre’ să pună cineva un lure şi la pokéstopul din oraşul tău. Alege-i cu încredere pe pokémonii de partid. Îi găseşti în vile cu gard înalt şi, mai nou, în puşcării.

Prin faptul că tre’ să umbli ca să creşti în level, jocul ăsta îndeamnă clar la mişcare. Puţini ştiu, însă, că şi pokémonii înşişi au uneori obiceiul de a alerga ca proştii după o băşică până când ajung, după caz, miliardari sau doar experţi Dolce Sport.

Cu puţin noroc, şi românul sedentar va identifica în propria vitrină câteva jivine nostalgice, reminiscenţe ale unei epoci mai simple.

Dacă te trece un fior când porneşti jocul, să ştii că nu-s neapărat radiaţiile din telefonul tău. Ar putea fi vorba de fiorul religios stârnit de pogorârea iminentă a unui pokémon fără de păcat.

Last, but not least, cine s-a uitat la desenele animate cu pokémoni sigur are undeva într-o debara şi colecţia de casete de pe vremea aia.

foto credit: utopiabalcanica.net

Preluat de la: diez.md