mihaela-j-main.jpg
Mihaela Jeverdan este o tânără de 21 de ani originară din Republica Moldova, dar stabilită în Italia de ceva vreme. Tânăra este studentă la frecvență redusă la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM. De curând, Mihaela a descoperit pirogravura, arta de a desena pe diferite obiecte din lemn, activitate pe care a îmbrățișat-o de sine stătător pe la sfârșitul lunii noiembrie, după ce a procurat primul pirograf.

De mică avea o pasiune pentru desen, obișnuia să picteze diferite imagini din natură, animale, dar și portrete umane.

„Am procurat pirograful din Italia, iar când l-am despachetat, l-am analizat cu atenție. Pe alocuri îmi era frică, totuși 450 de grade căldură, curent electric; este un obiect destul de periculos odată ce-l pui în funcțiune, dar merită cu siguranță”, ne povestește tânăra.

# Prima lucrare

După mai multe încercări mici, Mihaela a decis că a venit timpul primei sale lucrări. Astfel, a luat o bucată de scândură de la un lemnar și a creat primul său desen pirografic.

„Prima mea lucrare cuprinde portretul unui leu, despre regele animalelor cum îmi mai place să-i zic. Realizarea desenului mi-a luat șase ore și patru cești de cafea. Mi-a plăcut. Eram mândră de mine, iar cu fiecare linie desenul căpăta tot mai multă frumusețe. Odată ce l-am finisat, i-am făcut câteva fotografii și le-am postat imediat pe Facebook. Nu pot reda ce emoții mi-a oferit această muncă, pot spune doar că este ceva extraordinar”, a mărturisit Mihaela.

Reacțiile oamenilor, odată ce au văzut fotografiile cu lucrarea Mihaelei, fuseseră peste măsura așteptărilor. A primit laude, felicitări și, cel mai important, trei comenzi, fapt care a încurajat-o pe Mihaela să lucreze din ce în ce mai mult.

„Nu m-am așteptat să am parte și de comenzi, dar trebuie să recunosc, în acele clipe am înțeles că m-am regăsit în pirogravură. Prima lucrare la comandă am realizat-o cu sufletul la gură, este vorba despre portretul Sfântului Padre Pio. Pe banii câștigați am cumpărat lemn, ceară și o pensulă”, a relatat tânăra.

# Ce nu faci de dragul plăcerii?

Pirogravura este o artă periculoasă, iar când am întrebat-o pe Mihaela dacă nu se teme, aceasta mi-a răspuns scurt: „Ce nu faci de dragul plăcerii?”.

„Pirograful, instrumentul cu care fac desenele pe lemn, atinge temperaturi înalte, de la 220 până la 750 de grade, de aceea mereu folosesc mănuși termorezistente. Mă protejez cum pot, dar nicidecum nu renunț la această activitate”, a mărturisit Mihaela.

Pe lângă hârtie abrazivă, creion grafit și pirograf, un element important este lemnul, iar acesta trebuie, de asemenea, ales cu multă grijă.

„În prezent, folosesc lemnul de brad, este perfect pentru pirogravură. Este foarte bun și cel din tei, însă este costisitor și nu-l găsesc în mărimile necesare”, a spus tânăra.

La doar patru luni de activitate, primește comenzi din mai multe țări, precum: România, Franța, SUA și desigur din Republica Moldova.

Mai mult decât atât, Mihaela își dorește nespus de mult să dezvolte acest tip de artă și în Moldova, iar dacă ar fi să ilustreze țărișoara noastră pe lemn, atunci ar ilustra-o într-un mod tradițional.

„Cred că un desen cu un sătuc în mijlocul pădurii și o stână de oi ar reprezenta perfect Moldova, în viziunea mea. Aș atașa desenul pe peretele din dormitor și măcar cu gândul de acasă să adorm”, a mărturisit Mihaela.

Preluat de la: diez.md