FotoJet-5.jpg
Cu toții știm cât de dragi ne sunt covoarele bunicii de pe perete, țesute manual și transmise din generație în generație. La fel ca oricare alt domeniu, țesutul a evoluat și el, creând o vastă varietate de tehnici și ustensile noi care fac acest proces să fie mai simplu, dar și mai creativ, cu mai mult spațiu de realizare și interpretare a lucrărilor.

În acest articol îți povestim despre tufting, punch needle și despre tânăra care a discutat cu noi despre aceste tehnici și care le aplică cu succes în creațiile sale.

Gabriela Metreniuc are 28 de ani și vine din satul Scumpia, raionul Fălești, dar locuiește în Chișinău de mai mult timp. Pe lângă activitatea sa, Gabriela este și soție, și mamă a unui băiețel în vârstă de doi ani.

Tânăra și-a făcut studiile în SUA, în domeniul științelor politice.

„Acolo mi s-a oferit o bursă de studii, pentru că jucam tenis pentru echipa din universitate. Eu, de fapt, vin din sportul profesional și toți se uimesc cum de am ajuns acum să fac ceva complet diferit, dar arta și creativitatea mereu au fost cu mine”, povestește ea.

De mică, Gabriela visa să ajungă la școala de pictură. Era pasionată de această filieră a artei și, din spusele ei, desena pantofi și haine prin caiete la lecții. Deoarece tenisul i-a ocupat o bună parte din timpul și atenția sa, așa și nu a mai ajuns să studieze pictura.

„După câteva luni de când am revenit din state, m-am căsătorit, și atunci am simțit o adevărată libertate de explorare a pasiunilor din copilărie. Așa am început să urmez cursuri de croitorie pentru amatori, mi-a plăcut mult și am vrut să cresc. Apoi, am mai făcut unul la Shator School cu Alina Spătaru, unde Alina a ales cinci fete cu care să facă un proiect inedit”, spune Gabriela.

În acel proiect, timp de șase luni am creat o colecție capsulă din cinci articole. Anume în acel proiect a descoperit tehnica care a adus-o în punctul în care se află astăzi, când creează covoare. Tehnica pe care o folosește se numește punch needle, unde este utilizat un ac special pentru a crea broderii.

„Mi-am dorit mult să-mi continui calea în croitorie, dar fix atunci, după prezentarea noastră, a început pandemia, apoi eu am rămas însărcinată și aveam deja alte preocupări. Când am născut, după câteva luni mi-a apărut o dorință enormă să creez ceva”, povestește tânăra.

În concediul de maternitate a descoperit activitatea numită tufting. Așa, Gabriela a început să cerceteze, a luat cursuri online și cu cât mai mult explora, cu atât mai mult conștientiza că vrea să încerce să facă asta.

La începutul acestui an, ea spune că a început să trateze cu seriozitate această ocupație. Și-a arendat un oficiu, a achiziționat toate materialele necesare și a început să experimenteze.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by TifTuf Studio (@tiftuf_studio)

Ce este, de fapt, tufting-ul și punch needle-ul

În ceea ce ține de tehnica de lucru, Gabriela spune că aceasta nu este similară cu țesutul.

„În tufting folosești un pistol cu care creezi covoarele. Țesutul e mult mai manual, însă ambele își au farmecul lor”, spune ea.

La capitolul tufting și punch needle, tânăra spune că principala satisfacție pentru ea vine în momentul în care alege designul și îl vizualizează, iar apoi în momentul în care la sfârșit savurează rezultatul muncii sale. Aceste momente, împreună cu senzații resimțite, îi oferă motivația de a explora și de a experimenta și mai mult, ceea ce reprezintă un aspect important în munca sa.

Pentru Gabriela, principalele surse de inspirație sunt Pinterest-ul și călătoriile.

„Eu ador să merg în altă țară și să descopăr cultura meșteșugăritului de acolo”, spune ea.

De asemenea, tânăra spune că o inspiră și să urmărească procesul de creație al altor meșteșugari, iar ea, la rândul ei, ține să-l împărtășească pe al ei pe pagina sa de Instagram.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by TifTuf Studio (@tiftuf_studio)

Timpul necesar pentru creația lucrărilor variază, fiind compus din mai mulți factori precum: tehnica, mărimea lucrării și designul ales.

Punch needle ia mult mai mult timp, pe când tufting-ul e mai rapid, dar depinde și de design. În mediu, cred că o lucrare mică poate lua de la o zi la două, una medie – cinci, iar una mare, circa o săptămână și jumătate”, spune Gabriela.

Totuși, tânăra menționează că aceste estimări ar putea fi puțin eronate, fiindcă, în prezent, ea nu are un regim stabil de lucru, lucrând atunci când poate bona să stea cu copilul său.

Din creațiile sale a început să vândă recent, din cauza că, până nu demult, nu avea posibilitatea să lucreze suficient la lucrările sale, „ca să aibă ce arăta oamenilor”.

„Prima mea lucrare pe care am vândut-o a fost un tablou floral în tehnica punch needle. A cumpărat-o o fată din SUA. Eu idee nu am cum ea a aflat de mine”, spune tânăra.

Ce trebuie să știi dacă ai vrea să începi să faci tufting

Totuși, tânăra spune că, în prezent, în Moldova este destul de complicat să menții o astfel de afacere, din motiv că pe piața din țară încă nu există uneltele necesare pentru tufting.

„Eu pe toate le-am comandat din străinătate. În primul rând, ai nevoie de un spațiu aparte, ai nevoie de pistolul care costă circa 200 de dolari. Apoi, trebuie să construiești o ramă cu cuie, unde vei atașa pânza. Apoi pânza, pe care dacă o cumperi din Europa, va costa foarte scump, în jur de 30 de euro metrul pătrat, iar dacă alegi să o cumperi din China, ai bătăi de cap cu devamarea, și asta tot costă foarte scump”, menționează Gabriela.

În ceea ce ține de abilitățile necesare pentru a face asta, ea spune că cea mai importantă este dorința de a crea, iar procedura și tehnica se învață foarte repede.

Gabriela spune că această activitate o pot practica și persoanele care nu pot să spună despre sine că sunt foarte creative sau inventive. Un lucru de care este nevoie, totuși, este rezistența fizică, pentru că activitatea presupune faptul că vei petrece ore în șir cu un pistol de circa trei kilograme în mână, iar spatele, umerii și mâinile vor simți presiunea.

„Eu visez să pot organiza workshopuri care vor strânge multă lume bună, la un vin și o gustare, să facem tufting, să vorbim despre artă și viață”

Gabriela spune că apropiații săi o susțin de la bun început, însă principalul susținător este soțul ei, care îi oferă și suport financiar până afacerea se va pune pe roate.

„Scopul meu principal la moment este să deschid un showroom, unde oamenii vor avea posibilitatea să atingă, să vadă în realitate cum arată covorașele. Apoi eu visez să pot organiza workshopuri care vor strânge multă lume bună, la un vin și o gustare, unde vom face tufting, unde vom vorbi despre artă și viață”, spune Gabriela.

Diversificarea produselor reprezintă un alt scop primordial pentru tânăra artistă. În viitor, ea planifică să creeze și alte articole precum pernuțe, tablouri și alte piese de decor pentru a populariza tufting-ul în Moldova, dar și în țările vecine.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by TifTuf Studio (@tiftuf_studio)

Chiar dacă înainte să iasă în concediul său de maternitate profesa în calitate de antrenoare de tenis, acum spune că nu crede că se va mai întoarce la această ocupație și că își vede viitorul în creația sa, iar urmăritorii săi, numărul cărora crește zi de zi, îi oferă mesaje de încurajare și îi redistribuie lucrările.

„Am primit atât de multe mesaje frumoase, dar unul mi s-a întipărit cel mai mult. Cineva mi-a scris că ale mele covorașe sunt out of this world, și asta mi-a plăcut atât de mult. Cumva, mereu simțeam că asta va plăcea lumii, dar când văd că oameni reali repostează și scriu că: «Uitați-vă, ce frumusețe se creează la noi», atunci am înțeles că asta este realizarea visurilor mele de acum câteva luni”, spune Gabriela.

Mai multe lucrări realizate de Gabriela pot fi văzute pe pagina sa de Instagram.

Preluat de la: diez.md