R-O-M-A-N-O-V-.-M-D-366-.jpg
Peste 1000 de iubitori ai vinului Rose din țară, dar și de peste hotarele acesteia au participat la cea de a doua ediția Zilei Vinului Rosé. Câteva ore de distracții s-au soldat cu peste 350 de litri de vin rosé consumat, zeci de sticle vândute, multă energie pozitivă și amintiri care vor rămâne întipărite în memoria celor prezenți mult timp înainte.

Pălăriile, hainele și accesoriile de culoare roz – elementele obligatorii din codul vestimentar al evenimentului – au împânzit zona din fața Castelului MIMI, monument de arhitectură inclus în „Top 15 capodopere arhitecturale ale lumii vinului”. Tolănitul pe iarba verde și pe bean-bag-uri colorate, fotografii printate instant la Selfie Box, distracțiile la leagăne și bălăceala picilor în havuz au fost la ordinea zilei.

R O M A N O V . M D (8 ) — копия

Vedeta evenimentului a fost, cum era de așteptat, Cabernet Sauvignon, premiat cu argint la Concours Mondial de Bruxelles. Fiecare vizitator a ținut neapărat să guste, să descopere secretele, aromele și nuanțele acestui vin superb. În zona de food-court, pofticioșii au avut ocazia să-l asocieze armonios cu bucate delicioase gătite de bucătarii de la Castel MIMI. Plăcintele cu brânză de vaci și cartofi, crocante și aburinde, pregătite din aluat subțire ca o foaie de țigară, au fost savurate cu poftă alături de un pahar de vin răcoros. Cârnăciorii tradiționali germani fripți la grătar și scăldați în muștar, burgerii cu carne de pui și pita cu carne de vită au oferit vizitatorilor o experiență gustativă memorabilă.

R O M A N O V . M D (162 ) — копия

Ziua Vinului Rosé, Castel Mimi a fost o destinație perfectă și pentru familiile cu copii. O întreagă zonă cu distracții dedicată celor mici a fost amenajată în curtea din fața monumentului arhitectural. Picii au desenat pe nisip și cu ajutorul painting-ului s-au transformat în prințese și eroi curajoși din povești. Iar pentru ca să fie în pas cu tendințele evenimentului, aceștia au fost serviți cu compot de fructe, de culoare rosé.

R O M A N O V . M D (93 ) — копия

Spre seară, toată lumea a uitat de moleșeală și s-a distrat nebunește la concertul susținut de duetul Tania Cerga & Andrei Glavan, „Jackets Band” și Ilia Sorocean, care a susțint un recital solo. Lecțiile de tango, oferite gratuit de către instructori specializați, au înfierbântat și mai mult inimile îndrăgostiților, care au fost inițiați cum să facă primii pași pe platoul de dans.

R O M A N O V . M D (122 ) — копия
R O M A N O V . M D (332 )
R O M A N O V . M D (365 )
R O M A N O V . M D (366 )

Iar la final, vizitatorii au admirat „dansul” havuzului colorat – „cireașa de pe tort” în programul sărbătorii, pregătit cu minuțiozitate de Castel MIMI.

Preluat de la: diez.md