21076743_1616330031732049_306256564_n.jpg
Instagramul este o lume unde fiecare are ceva de spus, iar acel ceva ajunge să fie popular doar dacă știi cum să o faci corect. Deși nu există reguli scrise despre cum ar trebui să arate o pagină pe Instagram, ce e bine și ce nu să ajungă acolo, totuși, se pare că aceste reguli există, iar cei care le utilizează se bucură de succes. Împreună cu fashion jurnalista Iuliana Mămăligă am încercat să aflăm care sunt secretele unui cont de Instagram popular.

Iuliana are un cont de Instagram de doi ani și a ajuns să-l îndrăgească foarte mult, pentru că acolo ajung cele mai bune momente prinse în fotografii.

Contul meu de Instagram are frumoasa vârstă de doi ani! Uraaa! Atât de mult țin la el, la conținutul pe care îl gestionez, la faptul că îmi mângâie ochii și sufletul cu sute de pagini de la alte pagini, încât mai nu „dorm”acolo.”

Ce vor oamenii să vadă pe Instagram

Secretul principal este să știi ce vor oamenii, iar oamenii vor să găsească lucruri frumoase, creative, indiferent de faptul că acestea nu reprezintă viața reală sau sunt doar niște iluzii.

Părerea mea umilă e că oamenii vor să vadă pe Instagram fotografii frumoase, profesioniste, care transmit mesaje de un milion de ori mai bine decât o știre scrisă ori un reportaj video. Lumea vede pe Instagram o viață creativă, inedită, chiar dacă e o iluzie, să recunoaștem. Câți dintre noi ne batem neuronii pentru a găsi fundalul perfect, unghiul, lumina, filtrul pentru ca imaginea să fie cu adevărat cool. Eu tot așa fac. Pentru o imagine care în viziunea mea ar trebui să arate bine, cred că irosesc la timp cât duce trenul.”

Pentru a avea o pagină de succes adesea avem nevoie de inspirație, aceasta poate fi obținută și din conturile pe care le urmărim. De exemplu Iuliana ne spune că newsfeedul ei de pe Instagram arată ca o revistă de modă.

Urmăresc reviste de modă, branduri de haine, cosmetice, accesorii, pagini ale instituțiilor de presă, cam 1500 de conturi sunt urmărite inclusiv de mine. Newsfeedul meu arată ca o revistă de modă! Fiind din domeniu cred că trebuie să fiu la curent cu fiecare mișcare din această industrie. Eu mă educ pe Instagram. Mereu învăț termeni noi, descopăr oameni inediți. Nu urmăresc pe Instagram oamenii care sunt în lista mea de prieteni pe Facebook. E același conținut, până la urmă. Nu urmăresc fashion bloggeri, cu excepția câtorva.

Am întrebat-o dacă mai ține minte care a fost prima sa fotografie postată, răspunsul nu a fost deloc suprinzător, aceasta facea parte din categoria „călătorii”, momente care sunt foarte apreciate pe Instagram.

În timp ce răspund la această întrebare am făcut scroll la cele 270 de imagini pe care le-am postat de-a lungul timpului. Să vedem, primele fotografii sunt cele din călătoria mea din Israel. Inițial nu înțelegeam că parcă seara aveam pe cont 100 de followeri, iar dimineața 80, de exemplu. Trădătorii!

Ce nu trebuie să ajungă niciodată pe Instagram

După cum menționasem mai sus există o serie de reguli care te pot face popular pe Instagram, Iuliana a acceptat să ne divulge și nouă care sunt acestea și cum trebuie utilizate.

Să fie imagini decente cu un limbaj decent, că mai ai și un angajator care stă cu microscopul pe tot ce faci. Contează mult filtrul pe care îl folosești pentru ca imaginea să arate bine. O regulă este ora la care trebuie să postezi pentru a avea mai multe likeuri și urmăritori. Nu mă întrebați care e ora, că nici eu încă nu o știu. Am urmat câteva experimente: de exemplu, dacă am plasat o fotografie într-o zi de marți să zicem, la ora 19.30, likeurile au venit fără număr-fără număr. Dar dacă miercuri, exact la aceeași oră plasez, atunci merg păianjenii pe acolo. Instagramul acesta e atât de șmecher. Trebuie doar să îi descoperi secretele pas cu pas.

Instagramul Iulianei este unul foarte colorat, aici găsești momente diferite, începând de la chestii din domeniul modei și până la selfieuri. Apropo dacă Iuliana postează o fotografie cu cafeaua, asta nu înseamnă că la moment ea savurează una, imaginile pe Instagram pot ajunge și mai târziu.

Fotografii din călătorii, produse cosmetice, chestii din domeniul modei, cafea, localuri, poze fără selfie. Fac selfie doar dacă trebuie să promovez un produs, un serviciu, iar în preajmă nu se găsește nimeni să mă fotografieze. Nu am nicio logică de postare a imaginilor. Dacă eu am fost în Viena în martie și am fotografiat un castel, dar îl plasez acum în august, iar peste trei ore plasez o imagine din Milano, asta nu înseamnă că m-am teleportat din capital austriacă în orașul Italian și am făcut chek in. Sunt doar niște fotografii. Și nu trebuie să știe toți unde sunt eu acum și ce fac. Dacă fac o poză la o cafea și mai fac un chek in, nu înseamnă că în secunda respective mă aflu acolo. Pozez, dar plasez mai târziu. E o regulă pe care nu o aplic mereu, dar o aplic.”

Ne mărturisește că fotografiile în care apare ea nu prea au priză la public, de aceea obișnuiește să fotografieze viața din jurul ei.

Arhitectură, locuri din călătorii. Pozele cu mine nu au priză 😀 ok, nu toate! Sincer vorbind, când adun 40 de inimioare la o fotografie mă simt deja vedetă! Sunt foarte încântată de conținutul profilului meu de Instagram. Chiar dacă la moment pendulează între 1490 și 1500 de follower, oricum îmi e drag, așa cum este el.

V-ați întrebat vreodată ce nu trebuie să ajungă pe pagina voastră de Instagram sub nicio formă, dacă nu, atunci Iuliana ne deschide cărțile și ne vorbeșt deschis despre aceste lucruri.

Buze întinse, poze vulgare, poze kitchioase, bani, minori ( aici deja se discută cu părinții), obiecte de lux, cred.

Ne ajută sau nu hashtagurile să adunăm likeuri

Voi folosiți hashtaguri? De exemplu Iuliana nu le dă mare importanță, totuși, recunoaște uneori acestea îți pot aduce likeuri.

Să îți spun o chestie: pe nimeni nu interesează hashtagurile, poți să scrii un catraliard, că nimeni nu le citește. Sunt anumiți oameni care urmăresc anumite hashtaguri, care le dau importanță. Că voi scrie la o poză cu o cafea #bbf sau #ootd asta pe nimeni nu interesează, cred eu. Pentru mine aceste „gratii”, cum le mai spun, au importanță. Le folosesc în exces uneori, recunosc, dar am observat că lumea chiar reacționează. Fiind în Viena am realizat o imagine la un restaurant și am folosit hashtag cu numele acestuia. Peste câteva clipe, pagina acestui restaurant a dat like la imagine. Normal!

Recent, Instagram a introdus noi opțiuni precum Insta stories și liveurile, Iuliana ne spune că una din aceste opțiuni este utilă, pe alta însă nu o utilizează deloc.

Nu le folosesc Insta stories pentru că, la fel cred că nimeni nu le privește. Despre liveuri, le privesc pe cele realizate de reviste de modă, de la prezentări de modă, produse cosmetice, creatori. Dar în rest, nimic nou sub soare.”

Voi cum credeți care este adevărata menire a Instagramului? Să bucure ochii desigur, nu uitați acest lucru.

Menirea Instagramului este să bucure ochiul și sufletul cu fotografii frumoase. E ca un antistres. E mai cuminte și mai pacifist decât agresivul Facebook. Mai repede aduni followeri.

Ce ne poate face populari pe Instagram

Voi cât timp utilizați pentru Instagram? V-ați gândit vreodată că două ore pe zi este suficient? Dacă nu, atunci să știți că acest lucru este posibil, un exemplu în acest sens este și Iuliana.

Cam 2 ore. Seara, urmăresc multe pagini cu tot felul de fotografii funny pentru a mă descărca de energia negativă, apoi văd ce s-a mai petrecut nou în lumea modei și nu doar.

Într-un final primiți câteva sfaturi utile care vă pot face populari pe Instagram și nu uitați să le aplicați, pentru că de altfel acestea nu vor funcționa.

Vă sfătuiesc să plasați imagini care vă spune intuiția că vor avea un impact, plasați descrierea în engleză pentru a ajunge la un public mai larg, puteți folosi o tonă de hashtaguri care să fie relevante pozei, dar vedeți și voi să nu fie to much la capitolul #gratii 😀 Iubiți contul vostru și aveți grijă de el!

Preluat de la: diez.md