munte18.jpg
Niciodată nu ești destul de pregătit pentru activitățile noi, de asta, dacă ești o persoană care obișnuiește să treacă orice informație sau propunere prin multele filtre ale creierului, vei spune probabil „nu” la auzul ideii de a petrece Revelionul făcând hiking la munte. „E periculos, nu sunt în forma fizică necesară, nu voi putea face duș câteva zile, nu voi avea acces la internet să-mi felicit familia și  prietenii” – am invocat o sută de motive pentru care nu aș fi acceptat să mă cațăr pe munți de Anul Nou, asta până când am zis „da” și am mers.

În grupul de 20 de persoane cunoșteam doar un singur om. Am avut ghidaj profesionist, echipament, un traseu și un orar bine organizat din timp. Am pornit la drum în dimineața zilei de 30 decembrie, iar pe la mijitul zorilor am ajuns la prima destinație – cabana „Miorița” situată în apropierea Lacului Roșu, în județul Harghita, România. În prima zi am urcat în vârful Suhardul Mic, la 1345 de metri altitudine.

Ce am învățat în prima zi

# Orice pas trebuie să fie sigur. Poți să cazi, ușor sau dur, o dată sau de mai multe ori

Am căzut pe gheață după primii 100 de metri. Pe loc drept, pe o cărare lată, la poale de munte. Am crezut că bocancii de iarnă trebuie să meargă pentru mine. Am înțeles după asta că a cădea e ușor, e posibil și e foarte probabil.

# Mai mult decât efort fizic, ai nevoie de o concentrare psihologică foarte stabilă

Unu, doi, unu, doi. Mergi la pas, cam asta faci pe munte. Niciodată însă nu aș fi crezut că pe lângă efortul fizic evident, creierul e stimulat la maxim să controleze orice mișcare cu mai multă acuratețe decât de obicei. Fiecare respirație e dozată, fiecare mișcare –  echilibrată. După fiecare traseu te simți încălzit atât fizic, cât și moral, poate mai mult decât te poate încălzi o carte citită.

# Când ți-e cald, te dezbraci

Minus sau plus, legea naturii e simplă. Când ți-e cald, te dezbraci. Nu porți haine din bumbac și ai mai multe straturi cu tine.  Cari numai ceea de ce ai nevoie strict, dar niciodată nu limitezi resursele care-ți pot fi vitale. Chiar dacă te pornești pe soare, trebuie să anticipezi orice schimbare meteorologică, de asta, rucsacul va avea orice instrument considerat util în astfel de expediții.

# Respiră, vârful e uimitor

Da, vârful e ținta. Avem nevoie de ținte, scopuri, obiective, în orice facem. Da, vârful e amețitor, e trofeul mult dorit. De fapt, după ce te liniștești și gândești lucrurile la rece, îți dai seama că toată călătoria în sine face parte din trofeu, iar ținta uneori poate fi ratată. Planurile se pot schimba pe drum, dar acest lucru nu face călătoria mai puțin frumoasă.

Ce am învățat în a doua zi – cea mai lungă din viața mea

A doua zi era ziua cea mare – ziua în care urma să mergem 20 de km spre vârful Hășmaș (1792 de metri). Ziua în care trebuia să ajungem la cabana unde urma să petrecem Revelionul (1500 de metri), ziua care încheia un an plin, o zi cu multă sudoare, cu ceai scurs de prin termosuri, cu ultimele gustări mâncate pe drum, o zi în care am purtat cu noi toată mâncarea pentru masa de sărbătoare, și desigur, micuța sticlă de Crisseco pentru minutul dintre ani. O zi în care nu am ajuns în vârf, dar în care am trăit atâtea senzații, o dată și pe rând.

Ce am învățat:

# Nu te oprești niciodată

Nu mă refer la pauzele de masă, evident. Pe munte, mergi înainte orice s-ar întâmpla. Te rătăcești – găsești drumul mergând. Ai obosit – te odihnești mergând. Ai căzut – te ridici și mergi mai departe. Ai întâlnit un traseu dificil – mergi ocolindu-l, reduci din viteză sau sporești atenția. Muntele te învață să nu te oprești. Mergi înainte, mai îndrăzneț, mai curajos, mai puternic, mai entuziasmat, tot mai aproape de țintă.

# Vinul fiert e mai bun când e meritat

A doua zi ne-a adus în cale multă zăpadă și un traseu un pic confuz, motiv pentru care nu am reușit să ajungem în vârf. Am decis să mergem direct la cabana de lângă Piatra Singuratică. După ce am luat apă de la izvorul din apropiere, ne-am cazat în una dinte cele două camere disponibile, iar pentru că o parte din grup ajunsese mai devreme, aceștia au reușit să facă focul în sobă, așa încât atunci când am intrat, era deja cald. Am scos hainele transpirate, bocancii plini de zăpadă și ne-am tolănit lenoși pe paturi. Nu toți, o parte din grup, împreună cu ghizii, a mers să pregătească masa de sărbătoare. Între timp am luat vin fiert de la cabanier. A fost cel mai gustos vin fiert pe care l-am băut vreodată. Un vin fiert meritat, câștigat cu trudă.

# Nu ne cunoșteam, dar aveam un singur lucru în comun (cel puțin) – muntele

Muntele – asta a fost preocuparea principală pe durata celor trei zile pentru toți membrii grupului. Nimeni nu a vorbit despre lucru, chestii personale, probleme, politică, sau alte tematici cotidiene. Unii și-au împărtășit experiențele anterioare, alții au povestit despre impresiile acesteia. Am râs, ne-am bucurat, iar la miez de noapte am numărat secundele până la trecerea în noul an. Ne-am cuprins și am mulțumit unul altuia pentru experiența minunată.

Ce am învățat în a treia zi

# Norii sunt mai frumoși văzuți de sus

Înainte de coborâre, am decis să explorăm regiunea. Am mers la grohotișul Moara Dracului și la o belvedere din apropiere. Tot ce am putut să spun atunci când am ajuns în aceste locuri a fost să nu spun nimic. Nimeni nu a spus nimic. Pentru că nu era nimic de spus. Trebuia doar să simți, să respiri frumusețea ce-ți cuprindea ochii și sufletul. Ne-am întors cu energie pentru coborâre.

# Coborârea e mai grea

Piatră cu piatră, vale cu vale, să cobori muntele e mai greu decât să-l urci. E la fel ca și orice alt „la revedere” spus în alte situații din viață. E greu să-ți iei rămas bun. Ei bine, de data asta, motivele sunt „mai tehnice”. Organismul uman este mai stresat la coborâre pentru că are nevoie de un echilibru perfect, mai ales datorită riscurilor de alunecare datorate anotimpului. Piatră cu piatră, vale cu vale, am coborât și noi.

# Muntele e casă pentru marea familie de călători

„Aveți grijă, în față o să întâlniți o porțiune cu gheață, să o ocoliți pe dreapta”, ne-a spus un călător pe care l-am întâlnit în cale. Atât e de frumos când întâlnești astfel de oameni în drum. Pe câteva secunde poate, dar muntele are magia de a crea conexiuni puternice între sufletele pe care le adăpostește temporar. Călătorii devin între ei o familie. Ei împart un munte, îl explorează și și-l dăruie unul altuia.

# Am dat muntelui transpirație, dar am primit energie infinită

Nu am obosit, nu am dormit două zile neîntrerupte după expediție, nu am avut febră musculară, nu m-am simțit ușurată la final. M-am simțit și mă simt mai bogată, am luat energie din munte, am luat prospețime, și am căpătat încredere. Am căpătat încredere în picioare, încredere că există oameni buni cu care poți avea experiențe nebune, încredere că natura e mai mare și mai puternică decât este omul – mereu a fost și mereu va fi. Am încredere că pot mai mult și că oricare ar fi misiunea noastră pe această lume, trebuie să o căutăm explorând, descoperind și învățând să iubim ceea ce avem în jur.

Preluat de la: diez.md