1-2.jpg
În acest an, compania Samsung Electronics împlinește 50 de ani. An de an, Samsung demonstrează nu numai că este lider mondial pe piața electrocasnicelor și a tehnologiilor inovaționale, dar și stabilește aspirații de cea mai înaltă calitate. Nu mai este o noutate că an de an, Samsung Electronics ne surprinde cu produse care dictează trendurile în domeniul tehnologic stabilesc tendințe tehnologice, și care cu câțiva ani în urmă păreau din domeniul fantasticului.

Cum e posibil acest lucru? Totul este simplu dacă am ști care este investiția zilnică a companiei în specialiștii din domeniu, în cercetare, dezvoltarea tehnologică, dar și design.

2

Să începem cu faptul că, în prezent, compania are peste 320.000 de angajați în 73 de țări ale lumii. Însă, leadershipul și inovația nu ar fi fost posibile fără centrele de cercetare și dezvoltare de cel mai înalt standart. Astfel, 1/5 din totalul angajaților companiei lucrează în 35 de centre de cercetare și dezvoltare din întreaga lume. Investiția zilnică în cercetare și dezvoltare este de 40,7 milioane de dolari.

3
În fiecare oră, compania vinde mai mult de 42 de mii de smartphone-uri și aproape 5000 de televizoare. Mai mult, în fiecare an sunt prezentate noi produse și servicii,  care determină viitoare tendințe în sfera tehnologiilor și lărgesc limitele posibilului.

În 2019, Samsung Electronics a lansat un număr mare de produse noi care pot face față nevoilor și preferințelor consumatorilor, oferindu-le tot mai mult confort în viața de zi cu zi. Mai jos prezentăm dor câteva din ele.

Inovațiile care au un impact pozitiv asupra societății

Samsung ne-a permis să aruncăm o privire în viitor, prezentându-ne cele mai recente inovații în domeniul platformelor pentru crearea de roboți, inclusiv roboții Samsung Bot Care, Samsung Bot Air, Bot Clean, Chef Garden, Bot Chef, Samsung Bot Retail și Samsung GEMS. Pentru prima dată, compania a prezentat publicului Samsung Bot Care – care ajută consumatorii să efectueze proceduri medicale standard pentru monitorizarea stării de sănătate.

4

Având în vedere realizările din domeniul inteligenței artificiale și al roboticii, compania aplică cele mai avansate tehnologii cu scopul de a schimba lumea spre bine.

5

În 2019, compania trece la un nou nivel și folosește pozițiile sale de lider în industrie pentru a implementa conceptul de „Network Lifestyle”, și anume, conectarea tuturor dispozitivelor noi Samsung la Smart Home.

Filosofia „Connected Living” – o experiență unică

Filosofia „Connected Living” se bazează pe conceptul așa-numitului „Intellect of Things”, atunci când tehnologiile Internetului obiectelor, rețelelor 5G și inteligenței artificiale lucrează împreună pe diferite dispozitive, permițându-vă să trăiți o experiență unică.

Platforma Bixby, care a fost creată ca o modalitate mai convenabilă și mai „inteligentă” pentru a vă controla smartphone-ul Galaxy, astăzi se transformă într-o platformă deschisă și de o mare capacitate la baza căreia e inteligența artificială și care va permite tot mai multe dispozitive noi. Compania a anunțat că inteligența Bixby va fi acum integrată în noile televizoare QLED și premium pentru modelele anului 2019, în aparatele inteligente de uz casnic ca frigidere, mașini de spălat, precum și aparate de aer condiționat, dispozitive mobile, sisteme acustice cu inteligență artificială etc. În plus, Bixby va fi utilizat în salonul digital pentru mașini (platforma Digital Cockpit) și în platformele de robotică.

6

În ziua de azi, prezența modului „autopilot” într-o mașină nu mai surprinde pe nimeni. Sistemele de la bord ale autovehiculelor devin „inteligente”, volumul de date analizate și prelucrate de dispozitivele interne ale mașinilor crește etc. Toate acestea contribuie la creșterea nivelului de siguranță în timpul deplasării și asigurarea unei experiențe cât mai confortabile.

Samsung Electronics contribuie la formarea viitoarelor sisteme de conducere autonome în condiții de siguranță, oferind soluții pentru o comunicare cât mai rapidă și eficientă, procesarea, stocarea și accesarea datelor. Astfel, Samsung, împreună cu HARMAN, au prezentat cele mai recente invenții ce demostrează ritmul rapid al dezvoltării tehnologiilor din domeniul auto. Platforma Digital Cockpit 2019 este concepută pentru a crea o experiență unică cu accent pe conectivitate, personalizare și securitate.

7
Datorită integrării caracteristicilor și capabilităților Bixby în mașină, șoferii vor putea să verifice de la distanță nivelul combustibilului din rezervor înainte de a merge într-o călătorie lungă sau să regleze temperatura din salonul mașinii înainte de a ieși din casă.

Cu camerele de la bord, noua platformă Digital Cockpit este capabilă să recunoască șoferul și pasagerii și să stabilească în mod corespunzător setările individuale din cabină, inclusiv setările ecranului, înălțimea scaunului, iluminarea și chiar redarea playlistului dvs. preferat în sistemul audio. În plus, pasagerii vor putea să profite de ecrane individuale situate pe bancheta din spate și să se conecteze la sistemul Samsung DeX In-Vehicle, care îi va ajuta să îndeplinească sarcini legate de lucru chiar din mers.

8
Platforma Digital Cockpit 2019 oferă, de asemenea, funcții pentru sporirea securității. În special, în locul oglinzilor retrovizoare, este instalat un sistem video care asigură o siguranță mai mare

Galaxy S10 5G – lansare istorică pentru industria telefoniei mobile

Compania a realizat deja un succes semnificativ în dezvoltarea rețelelor 5G și transpunerea aceste tehnologii în realitate. Astfel, pe 5 aprilie, Cel mai nou model de telefonie mobilă Galaxy S10 5G a fost lansat oficial pe piață.

9

Aceasta este o lansare istorică nu numai pentru Samsung, dar și pentru întreaga industrie a telefoniei mobile în ansamblu. Galaxy S10 5G permite utilizatorilor să trăiască o experiență complet nouă, una care îmbină un display de nouă generație, o performanță a camerei cu suport pentru telecomunicații de ultimă generație și o viteză fără precedent, până la 20 de ori mai mare decât 4G.

Televizorul care completează individualitatea fiecărei camere

Ca lider mondial în categoria TV, Samsung a lansat televizorul nou QLED 2019. O caracteristică unică a tuturor televizoarelor QLED Samsung 2019 cu o rezoluție de 4K și 8K este procesorul Quantum, care oferă o tehnologie inteligentă de iluminare și vă permite să îmbunătățiți calitatea imaginii originale, reglând sunetul și luminozitatea.

10

Datorită modului Ambiant actualizat, atunci când este stins televizorul Samsung QLED 2019, poate reda nu doar ora, dar și fotografii de familie, imagini stilate, precum și lucrări ale artiștilor și designerilor contemporani. De asemenea, este posibilă aplicarea unor filtre de culori și ajutarea în regim automat a luminozității și nuanței fundalului. Acest aspect contribuie la personalizarea experienței și stabilirea accentelor în cameră, în funcție de starea dumneavoastră de spirit sau situație.

Aparatele de uz caznic, care îți economisesc timpul pentru familie

Dual Cook Flex – primul cuptor încorporat cu un volum de 75 de litri și cu un control tactil, care face posibilă deschiderea părții superioare a ușii de cea inferioară. Datorită tehnologiei inovatoare a dublei deschideri a ușii Flexible Door, puteți găti două feluri de mâncare în același timp reducând la minim pierderea căldurii.

11

Astăzi, probabil toată lumea a auzit deja despre mașinile de spălat cu tehnologii AddWash și Quick Drive. Aceste tehnologii îmbină comoditatea, ușurința în utilizare, cu o curățare impecabilă și o siguranță înaltă datorită motorului DIT cu o garanție de 10 ani. Cu toate acestea, compania a introdus modele actualizate ale mașinilor de spălat AddWash cu un senzor care indică o eventuală scurgere, iar utilizatorii nu mai trebuie să-și facă griji, lăsând mașina să spele când nu sunt acasă.

12

Iar tehnologia Stay Clean Drawer vă va permite să uitați definitiv de praful de spălat rămas în recipientul pentru detergent, care poate provoca alergii. Mai mult, asistentul inteligent Bixby vă va permite să controlați mașina de spălat de pe smartphone.

Toate aceste inovații simplifică viața noastră de zi cu zi de acasă și economisesc timp pentru ceea ce este important – familia și prietenii.

Preluat de la: diez.md